Am scris de mai multe ori despre Caransebeş, cu bănuiala că oraşul are iluştrii săi care o să scrie mai bine decât mine despre acest oraş. Bănuială care mă întoarce către fericitul secol al XVII-lea, fiindcă cea mai frumoasă carte a anului 2016 este Cartea cu prieteni. Solidarităţi intelectuale interetnice în Transilvania secolului al XVII-lea de Doru Radoslav. Cartea  este despre „Mihail Halici şi epoca sa”. Caransebeş era o capitală a Banatului, un centru, arată Doru Radosav: „Într-o conscripţie a locuitorilor şi proprietarilor din Caransebeş, redactată la 1688, cu ocazia revendicărilor de proprietăţi ale celor refugiaţi în 1658, reveniţi în momentul instalării propagandei imperiale, se confirmă prevalenţa componentei nobiliare în cadrul populaţiei  caransebeşene”. Nume ca Efrem Zăcan, Gabriel Ivul, Mihail Halici ţin de începuturile scrisului înalt în cultura română. Vasile Petrica demonstreză, într-un studiu consacrat lui Titu Mairescu, că la Caransebeş se formase, în jurul lui Constantin Popasu, episcop al ţinutului, „un mic nucleu junimist”.

Numeroase urme ale lui Maiorescu există la Caransebeş, după cum există urme importante ale viitorului Patriarh al românilor, Miron Cristea.

Imediat după Unire, Miron Cristea va urca mai sus. Va exista o viaţă culturală, prea animată de anii în care profesor aici va fi Horia Sima. Elevii atraşi de Sima au dispărut, ucişi de Carol, de Antonescu sau de comunişti; naţional-ţărăniştii, opozanţii lui Sima, au supravieţuit, în Bărăgan sau la Canal.

Oraşul cultural reînvie greu, dar cred că are şanse. În urmă cu patru ani asistam la un dialog al oficialilor locali despre înfiinţarea, în oraş, a Muzeului Ştefan Popa-Popa’s. Azi, când asist la Timişoara la înfiinţarea Muzeului Popa’s, cred că nicio instituţie nu poate defini mai bine o capitală culturală decât acest muzeu. Născut la Caransebeş, cel mai de seamă caricaturist, ilustrator, posesor al unei viziuni satririce de excepţie, putea redefini locul. După mulţi ani, cred că opţiunea lui Ștefan Popa Popa’s pentru Timişoara e una mai fericită. Deşi… Deşi…

Deşi trebuie să mă întorc la cărţile lui Doru Radoslav, care nu e doar bănăţean. Ultimul său volum, monumental, Transilvania are forma inimii. Istorie şi peisaj în spaţiul transilvănean al secolului XVIII. Percepţii. Sensibilităţi. Reprezentări. Cu Doru Radoslav suntem în secolul al optsprezecelea, cine îl va urma? Cu cine vom ajunge… în secolul XXI?