0.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Deși retrogradată, ACS Poli a învins FC Argeș. Răchită: Ne-au cam părăsit toți!

ACS Poli Timișoara a mai adunat o victorie în liga secundă. Bănățenii s-au impus în duelul alb-violet cu FC Argeș, 1-0, grație unei reușite semnate de Dorin Codrea. La final, managerul general al clubului, Valeriu Răchită, a vorbit despre problemele pe care le are fosta prim-divizionară.

Cu conturile încheiate în liga secundă, ACS Poli a dat o replică bună unei echipe argeșene care nu mai are niciun obiectiv pentru jocurile rămase din acest sezon. Astfel că, în 20 de minute, Golda, Chemin și Oprea au avut șansa deschiderii scorului, după o serie de ocazii clare. Replica argeșenilor a venit cu 10 minute înainte de pauză, când Panait a țintit bara, iar la faza imediat următoare, Buhăescu a șutat puternic, pe lângă, dintr-o lovitură liberă, pentru 0-0 la pauză.

Piteștenii ies ceva mai hotărâți de la cabine, dar Popa se face de râs, deși scapă singur cu portarul – și pierde controlul mingii, întro poziție ideală (57). Perioada mai bună de joc a argeșenilor a continuat, însă nici Năstăsie și nici Panait (a cărui reluare a fost respinsă în transversală de Moldovan) nu au putut puncta. Au făcut-o, în schimb, gazdele: Bădăuță a așezat, excelent, mingea la 16 metri, de unde Codrea a reluat cu sete în plasă (75). „Decarul” stabilește scorul final, după o dispută pe contre, într-un meci care a contat, mai mult, pentru statistică.

La final, Valeriu Răchită, managerul general al grupării a ținut să vorbească despre perioada delicată. „Țin să îmi felicit băieții pentru ce au arătat astăzi. Cu atât mai mult cu cât am cam rămas singuri pe aici… știți bine la ce vreau să mă refer. Mai e domnul Birlică, domnul Nanu și cam atât. N-am mai vorbit cu nimeni din conducere – cu excepția administratorului special – de vreo două luni și ceva. Și dânsul s-a tot zbătut să ne descurcăm, cu plata arbitrilor și a altor chestii organizatorice. Salariile?! Nici nu mai știu ce să le spun băieților (n.r. – vizavi de un decalaj al plăților), decât să își facă treaba până la final…”, a spus Răchită.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Miuţa din Cartier” etapa finală în Piaţa Libertăţii FOTO-VIDEO

La Timișoara a avut loc prima ediție a evenimentului „Miuța din cartier”, ca parte a proiectului „Timișoara Miuțelor – construirea identității culturale prin sport”,...

S-a stins din viață un antrenor legendar din sportul românesc

Bela Karolyi, legendarul antrenor alături de care Nadia Comăneci a scris istorie şi cel care a transformat SUA într-o putere internaţională în gimnastică, a...

Citește și :