9 C
Timișoara
sâmbătă 14 septembrie 2024

Deși Festivalul CODRU s-a mutat la casă nouă, polițiștii bănățeni vor fi cu ochii în patru | VIDEO

În urma unor declarații de presă desfășurate la Grădina Zoologică din Timișoara, reprezentanții IPJ Timiș au anunțat măsurile de ordine și siguranță publică care vor fi luate în contextul desfășurării Codru Festival 2024.

Festivalul se va desfășura în perioada 30 august – 1 septembrie. În cele trei zile de festival vor urca pe scenă atât vestiți artiști străini, cum ar fi Calumn Scott, Patrice, Wilkinson, Dj set Faithless, dar și colaborări precum trupa românească Subcarpați, acompaniați de legendarii DOPE DOD, în acordurile Filarmonicii Banatul. Alte nume grele din muzică sunt așteptate la Timișoara, precum Alternosfera, Vama sau Lupii lui Calacea.

Mai multe detalii despre artiștii prezenți la eveniment citiți aici: „Calum Scott, Editors și Patrice, la Timișoara pe scena Codru Festival! Publicul este așteptat în număr mare”

Pentru ca iubitorii de muzică să se bucure în siguranță de spectacol, echipajele din cadrul IPJ Timiș vor veghea asupra petrecăreților, pentru a preveni incidentele care pot pune în pericol siguranța festivalierilor. De asemenea, autoritățile vor fi echipate pentru a depista consumul de substanțe ilegale.


Recomandările și atenționările Poliției

 

„Așa cum v-am obișnuit, suntem prezenți la toate festivalurile care se desfășoară în județul Timiș. Întrucât la celelalte festivaluri nu au fost înregistrate evenimente de natură să perturbe ordinea publică, ne dorim ca același lucru să se întâmple și la festivalul Codru, care se va desfășura la Pădurea Verde Timișoara, fosta Grădină Zoologică.

Din data de 30 august până în 1 septembrie, ne vom asigura că dumneavoastră vă bucurați de tot ce are mai frumos de oferit acest festival.

În cele trei zile, vor acționa pentru preîntâmpinarea oricărui eveniment negativ, polițiștii municipiului Timișoara, alături de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara.

Polițiștii Biroului de Analiza și Prevenire a Criminalității și cei din cadrul Biroului Siguranța Școlară vor purta discuții cu cetățenii pe tema prevenirii faptelor cu violență și furturilor din buzunare, poșete și genți pentru a se evita producerea unor incidente nedorite pe parcursul zilelor de festival.

În acest sens, vă recomandăm să:

  • Aveți grijă de bunurile pe care le aveți asupra dumneavoastră când vă aflați în mulțime!
  • Distrați-vă alături de prieteni! Nu răspundeți la provocări cu violență și încercați să evitați conflictele!
  • Respectați normele de conviețuire socială!

Alături de noi și printre dumneavoastră se vor afla polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara cu câinii specializați în depistarea substanțelor psihoactive.

Totodată, în proximitatea festivalului se vor afla și polițiștii Biroului Rutier Timișoara care vor asigura fluidizarea traficului în zonă, controlul circulației rutiere și ca de fiecare dată, vă recomandăm să nu conduceți dacă ați consumat băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.

Având în vedere că la acest festival se vor afla și copii, adresăm rugămintea părinților să manifeste o atenție sporită.

Festivalul Codru vine cu misiunea de a proteja natura, iar noi venim cu misiunea de a vă proteja pe dumneavoastră!”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.


Autoritățile, la datorie

În cadrul festivalului, vor mai veghea asupra liniștii și ordinii publice și reprezentanți ai Inspectaratului Județean de Jandarmi Timiș, Brigăzii Mobile de Jandarmi Timișoara, reprezentanți ai Agenției Antidrog și, nu în ultimul rând, pompierii ISU Timiș.

Aceștia vor fi pregătiți în caz de incidente care pot pune în pericol siguranța cetățenilor.

„Zilnic, începând cu orele 14:00 și până la terminarea festivalului, pompierii militari timișeni vor asigura gestionarea situațiilor de urgență ce pot surveni pe parcursul programului artistic cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, o șenilată, o ambulanță SMURD cu medic, dar și un punct medical avansat care încadrează personal medical avansat din cadrul UPU SMURD”, a declarat Plutonier Zorița Mircov, purtător de cuvânt ISU Timiș.

Pentru că sunt așteptate în jur de 15.000 de persoane în fiecare zi a festivalului, pompierii tișeni recomandă resectarea unor măsuri de siguranță:

  • Nu utilizați focul deschis în spațiile cu potențial pericol de incendiu!
  • Nu aruncați la întâmplare țigările!
  • Este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate!
  • Nu blocați căie de acces, pentru a permite intervenția autospecialelor în caz de urgență, dar și accesul la hidranții exteriori!
  • Nu lăsați copiii nesupravegheați
  • Respectați întotdeauna recpmandările forțelor de ordine sau ale organizatorilor festivalului.
  • În eventualitatea petrecerii unui incident care pun în pericol siguranța participanților la eveniment, apelați 112!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Peste 52 de milioane de euro pentru modernizarea școlilor și liceelor de stat, prin Programul Regional Vest. Ghidul de finanțare este în consultare publică

Finanțări europene consistente, în valoare de peste 52 de milioane de euro, pentru unitățile de învățământ publice din Regiunea Vest, pentru a oferi tinerei...

O femeie de 64 de ani și-a găsit sfârșitul lovită de tren

O femeie de 64 de ani a murit lovită de tren. S-a întâmplat în localitatea Giroc. Trenul circula pe Timișoara Nord - Buziaș.  Potrivit polițiștilor,...

Citește și :