„Deși cânt-așa frumos, bade, cucu-i dubios”…

Frumoase versuri folclorice cântate des, cu intonaţii, artificii măiestre, de toţi marii noştri interpreţi populari. Trebuie să recunoaştem că această potrivire de cuvinte se remarcă prin rafinament, eleganţă dar şi printr-o notă de mister. Cu cântatul frumos lucrurile sunt clare, perdelele de fum apărând când e adus în peisaj „cucul dubios”… Pornind la descifrarea tainei, se pune într-o primă instanţă întrebarea… e un singur „cuc dubios” sau sunt mai mulţi? Având o oareşcare experienţă în problemele folclorice, dar, mai ales, în cele româneşti, eu zic că putem vorbi de un adevărat lot de „cuci dubioşi”.

Primul, după mine, ar fi ministerul de finanţe, cu funcţionarii săi… Niciodată nu ştii aici când ar putea trozni ceva. Climatul de derulare al evenimentelor e lipsa totală de transparenţă. Principalele „motive” cu „variaţiuni”, ce revin în cântecele acestui cuc, sunt „salariile şi pensiile”. Se mai adaugă, ca refrene, feluritele ajutoare pentru persoanele cu handicap, pentru munca în mediul toxic, pentru un anumit număr de copii ( aici, Moldova conduce) în familiile cu venituri mici. Te ia cu frisoane când, pe diverse posturi TV, se anunţă dezbateri pe aceste teme. Sunt bani sau nu sunt bani?… ce se va petrece la rectificarea bugetară anunţată pentru luna viitoare?… pilonul „doi” de pensii, e pe cale să devină o pură fantezie?… primim al 13-lea salar sau pofta-n cui?… Nu că anumite lucruri din cele enunţate mai sus nu s-ar fi petrecut. Legate de mişcările, măsurile ministerului de finanţe sunt şi potopurile de zvonuri ce apar. Noi, românii, mereu minţiţi, neinformaţi, dezorientaţi, avem o adevărată vocaţie pe acest teritoriu. Să nu uităm şi faptul că datorită „înaltului nivel intelectual” ce-l avem, nici nu înţelegem mai nimic din explicaţiile mai „tehnice”, nu neapărat şarlataneşti, ce se mai dau în privinţa bugetului ţării. Dar să mergem mai departe…

Un alt „cuc dubios”, e legat de problema infrastructurii rutiere şi feroviare. Diferiţi miniştrii de resort, cei mai mulţi scoşi din trifoi, au vorbit, au promis, au făcut parcurgeri cu băţul pe hartă că în anul cutare, ţara va beneficia de nu ştiu câte sute de kilometri de autostradă, că se vor moderniza drumurile secundare, în sfârşit, că pe anumite „relaţii”, vor apărea trenurile de mare viteză. Cât mi-am auzit eu prietenii decedaţi invitându-mă la „Carul cu Bere”, tot atât au prins fiinţă şi promisiunile făcute de miniştrii apăruţi din trifoi. Şi stau românii cu ceasurile prin trenuri bâlbâite, înaintând cu viteza melcului şi mor românii pe capete şi pentru că şofează prost, dar şi pentru că, aşa zisele şosele, prin îngustimea, „calităţile” asfaltului, sunt adevărate „drumuri ale morţii”.

Un al treilea „cuc dubios” este justiţia. Am stat mai întotdeauna prost la capitolul acesta. Aproape toată istoria noastră este un şir de injustiţii, abuzuri, bune-placuri. Fără supărare. Cel mai atroce a suferit justiţia în perioada totalitară, 1946-1989. În fapt, ea nici nu exista, securitatea, în numele legilor comunist-socialiste, tăind şi spânzurând. După 1989 s-au făcut anumiţi paşi înainte pe calea „îndreptării” acestui domeniu esenţial în viaţa unui popor. De reuşit, s-a reuşit puţin. Pentru moment, dreptatea şi adevărul nu sunt în spiritul nostru. Mulţi dintre noi mint, fură, înşeală, fără să le tresară un muşchi. E un regim al corupţiei acesta. Şi atunci, justiţia unde e?… De altfel, U.E., când ne dă ghionturi în coaste, prioritar pe tema asta o face.

Şi ca să închei, ar mai fi „cuci” care, deşi cântă frumos, sunt evident „dubioşi”, în sănătate, învăţământ, în „performanţele” culturale. Doar la tarabele cu „mici” şi „pârjoale” nu sunt dubiozităţi. Dar nu-i destul pentru a fi admişi în zona Euro şi spaţiul Schengen…