Lupta cu volumele uriașe de apă aduse de ploile ultimilor ani dar și cu deșeurile antrenate în rețeaua de canalizare se dovedește a fi una extrem de grea, lucru care trebuie conștientizat de toată populația. Într-adevăr, furtuna de vineri a fost una excepțională, într-un interval scurt de câteva ore, prin acumulare, cantitățile de apă au fost în jur de 40 de litri/metru pătrat iar aria manifestării fenomenelor meteo a fost una foarte extinsă și a afectat toată Timișoara și zonele periurbane.
Însă, trebuie punctat și faptul că oamenii contribuie/amplifică dezastrul deoarece aruncă în sistemul de canalizare deșeuri care nu au ce căuta acolo. Imaginile vorbesc de la sine, însă volumul mare de șervețele umede este unul CATASTROFAL! Mesajul „ȘERVEȚELELE UMEDE NU SE ARUNCĂ ÎN WC!” ar trebui auzit și de producătorii de șervețele umede dar și de consumatori, dacă vreți luați-o ca un strigăt de ajutor.
Redăm în linii mari, cronologic, evenimentele de ieri, care au pus o presiune deosebită pe sistemele și echipamentele de preluare, transport și de tratare dar și pe angajații care lucrează în aceste sectoare:
• ora 14 – meteorologii emit cod roșu de ploi torențiale și de grindină iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență atenționează oamenii să stea în case, prin mesaje RO-Alert. La Aquatim toți angajații de la retele și de la stațiile de tratare și de epurare sunt chemați și consemnați la locul de muncă, toate echipajele și mașinile de intervenții, pregătite;
• începând cu ora 14 – se intervine cu prioritate la pasaje, în special pentru degajarea receptorilor de ploaie de deșeurile antrenate de pe carosabil, dar și la alte puncte vitale, spitale, spații publice;
• în jurul orei 15 – din cauza furtunii se întrerupe alimentarea cu energie electrică la stațiile de tratare, repornirea pompelor a durat câteva minute, lucru ce a fost resimțit pentru scurt timp în oraș în câteva zone;
• ora 16 – o echipă intervine pentru scoaterea apei dintr-un spațiu al Companiei ENEL care prin inundare a produs întreruperea curentului electric în zona centrală;
• ora 18 – Aquatim intervine la Aeroport;
• în intervalul 18-22 – intervențiile au continuat până la stingerea majorității solicitărilor, aprox. 200 la număr.
Raportul prezentat arată dimensiunile deosebite ale furtunii din data de 9.6.2023 care a adus în Stația de Epurare din Timișoara:
• 26 de mii de litri/secundă de apă, de 20 de ori mai mult decât debitul mediu pe timp uscat, și
• 50 de tone de deșeuri (majoritatea șervețele umede), în condițiile în care în mod normal se strâng în jur de 28 de tone/ lună.