4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Descoperire macabră: Bărbat, sfâşiat de câine. Vecinii au găsit bucăţi din corpul omului, după aproape o săptămână, împrăştiate prin curte

Un bărbat de 72 de ani din comuna Osica de Sus, judeţul Olt, a fost găsit mort în casă. Anchetatorii bănuiesc că a murit din cauza unor boli şi apoi a fost sfâşiat de propriul câine.

Vecinii au găsit bucăţi din corpul bărbatului, după aproape o săptămână, împrăştiate prin curte.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 72 de ani locuia împreună cu un câine agresiv pe care-l ţinea cu el în casă.

Omul ar fi murit la începutul săptămânii, dar a fost găsit mort, sfâşiat de câine, vineri. Descoperirea a fost făcută de un vecin al bărbatului.

„Când am intrat acolo am găsit doar craniul. (…) Am ieşit afară când l-am văzut. Erau oase prin curte, erau de toate aduse. (…) De duminică nu l-am mai văzut”, a declarat un localnic din comuna Osica de Sus.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa, a declarat, pentru MEDIAFAX, că bărbatul a murit din cauza unor probleme medicale, iar câinele l-a mâncat ulterior.

„A fost găsit de un vecin. Se pare că era mort de luni-marţi. Stătea împreună cu un câine agresiv. Probabil că stând închis în casă, câinele a fost şi înfometat şi victima prezenta şi afecţiuni medicale. Avea o ciroză hepatică şi pe fondul consumului excesiv de alcool, probabil că s-a declanşat şi o hemoragie şi ca urmare a sângelui cîinele cred că l-a şi atacat. A fost sfâşiat de câine după ce a survenit decesul. Verificările prealabile conduc la o moarte naturală şi ulterior a fost decapitat”, a spus Anca Anuţa.

Anchetatorii au deschis un dosar pentru omor în acest caz.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât ar putea plăti locuitorii Timișoarei pentru taxe și impozite începând cu 2025? Acordul comun va fi supus la vot astăzi

Consiliul Local se va întruni luni, 23 decembrie, de la ora 17:00 pentru a supune la vot planul final referitor la taxele și impozitele...

Unui bărbat din Timiș i-au fost furați bani din mașină. Polițiștii l-au găsit pe făptaș

Un bărbat de 51 de ani a fost reținut pentru furt. Acesta a furat o sumă mare de bani din mașina unui bănățean din...

Citește și :