Târgul agricol Banat Agralim şi-a deschis, vineri, poţile. Inaugurarea a făcut-o însuşi ministrul Agriculturii, Petre Daea. Acesta s-a plimbat printre expozanţi şi comercianţi şi nu s-a dat în lături să deguste din produsele agricole bănăţene.
Absolvent al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, oficialul le-a mulțumit fermierilor timişeni pentru munca depusă. Le-a promis că subvenţiile nu vor mai întârzia, iar cei care au pierdut culturi din cauza calamităţilor naturale vor primi despăgubiri.
Petre Daea a vorbit şi despre implementarea sistemului de irigaţii. Acesta a pornit deja în estul şi sudul ţării, dar vor apărea instalaţii şi în vestul ţării. Guvernul a alocat un miliard de euro pentru acest program. Peste doi ani, 9 milioane de hectare de teren agricol vor fi irigate artificial.
„După 1989 românii au avut trei scule în spate: barosul, bonfaioerul şi toporul. Cu barosul dădeau în ziduri ca să scoată cărămizile sau să ia dalele de pe canalele de irigat, cu bonfaierul să taie fierul şi să îl ducă la fier vechi şi cu toporul să taie plantaţiile pomicole care le ieşeau în cale. Astăzi suntem într-o situaţie în care trebuie să cheltuim mai mult să refacem ce am stricat de-a lungul vremii”, a spus Petre Daea, ministrul Agriculturii.
Banat Agralim a ajuns la ediţia cu numărul 16. 150 de expozanţi din domeniul agricol sunt prezenți la târg, standurile lor putând fi vizitate până duminică, 10 iunie.