3.1 C
Timișoara
vineri 20 decembrie 2024

Deschiderea anului 2020-2021 la Universitatea Politehnica Timișoara

Luni, 21 septembrie 2020, Universitatea Politehnica Timișoara a organizat, online, festivitatea de deschidere a anului academic 2020-2021. Circa 6.500 de studenți și cadre didactice din UPT au participat, începând cu ora 9:00, la deschiderea festivă organizată la nivel de universitate, după care au urmat deschiderile organizate de fiecare dintre zece facultăți, unde au fost oferite studenților toate detaliile pentru începerea activităților, în cele mai bune și sigure condiții.

După o scurtă prezentare a istoriei și tradiției Universității Politehnica Timișoara, rectorul acesteia, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, le-a urat bun venit în noul an de învățământ tuturor studenților și cadrelor didactice, felicitându-i pe „bobocii” de anul I pentru alegerea făcută.

Studenții au fost instruiți cum să folosească, în cazul activităților online, Campusul Virtual al UPT, unde sunt disponibile o serie de tutoriale și unde se va derula procesul didactic, cum să-și acceseze adresele de mail instituționale de tip @student.upt.ro, cum să folosească informațiile disponibile pe avizierul electronic al studenților, UPosT, pe site-ul UPT sau pe paginile facultăților. De asemenea, studenților le-au fost prezentate facilitățile de care se bucură în calitate de membri ai comunității UPT, de la cazarea în cămine modernizate și dotate sau servirea mesei în condiții de siguranță, până la moderna bibliotecă a instituției sau bazele sportive la care au acces.

Anul universitar 2020-2021, la UPT, începe la 21 septembrie 2020 și se încheie în 4 iulie 2021. În semestrul I, care are durata de 14 săptămâni, în primele 5 săptămâni sunt prevăzute activități online. În această perioadă, doar studenții din anul I licență, de la facultățile de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, Mecanică, Management în Producție și Transporturi și Inginerie Hunedoara vor fi prezenți fizic în campusul UPT, după care, în săptămânile 6-9, respectiv 10-13, sunt prevăzute activități online și față în față, cu jumătăți de formații de studiu, alternativ, pentru a reduce la maxim posibilitatea de răspândire a noului coronavirus, fără a afecta însă calitatea actului educațional. În ultima săptămână a primului semestru sunt prevăzute doar activități online.

La festivitatea de deschidere a anului au fost prezenți și reprezentanți ai marilor companii din Timișoara, cu care Universitatea Politehnica are încheiate parteneriate de colaborare, materializate prin facilitarea practicii studenților, realizarea proiectelor de licență, susținerea procesului didactic și, la final, angajarea absolvenților. Aceștia au oferit, în cadrul festivității, premii și diplome studenților merituoși.

Alte subiecte :

Un laborator modern de luminotehnică inaugurat la UPT, cu sprijinul Power Electric

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) marchează un pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale prin inaugurarea unui laborator de luminotehnică de ultimă generație. Realizat în parteneriat...

Program de sărbători, la Piața Volantă Stadion din Timișoara

Societatea Piețe S.A. Timișoara vine în sprijinul producătorilor și timișorenilor în perioada sărbătorilor de iarnă. Programul de funcționare pentru Piața Volantă Stadion din Timișoara...

Citește și :