Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, se află în aceste momente la Spitalul Județean din Arad. Acesta se află într-o ședință în care se evaluează problemele provocate de COVID-19 la Arad. Despre vizita lui Nelu Tătaru la Arad s-a mai vorbit, acesta declarând că va efectua mai multe controale la spitalele din țară.
De asemenea, Inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, Ioan Buda, face verificări la Vama Nădlac din judeţul Arad, a precizat, miercuri, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, într-o intervenţie la Digi 24.
„Este o analiză de făcut şi în zona medicală în judeţul Arad. Coroborat cu dorinţa noastră de a verifica şi cum se derulează activitatea în punctele de trecere a frontierei, am ordonat să se deplaseze cu elicopterul de la Inspectoratul General de Aviaţie al MAI şi inspectorul general Buda. Nu am o reclamaţie sau nu controlează ceva, este pur şi simplu o verificare de rutină, verificări ce vor fi efectuate şi în perioada următoare pe puncte de trecere a frontierei şi împreună cu ministerul Sănătăţii vom susţine acţiuni de verificare a tranzitului către alte zone de frontieră”, a explicat Vela.
El a adăugat că printre priorităţi se numără eliminarea cozilor de la intrarea în ţară, iar transportul de marfă să se efectueze cât mai eficient.
Le-am trimis si mesaje , nu am primit raspuns : Scrisoare deschisa adresata domnului prim ministru Ludovic Orban si domnului ministru Ion Marcel Vela : Buna dimineata . Cu tristete va informez ca primarul bibart , din Arad , isi bate joc de prevederile art.6 din ORDONANȚA MILITARĂ nr. 4 din 29.03.2020, privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 ! Va rog luati masuri . Ieri , la blocul unde locuiesc , nu a montat nimeni nici un dispozitiv cu solutii dezinfectante . Oare chiar nu raspunde nimeni ? Ce zici bibart ?
Ioan Teudan
Ieri la 07:52
Abia astept sa-l vad pe bibart in actiune , suflecat la maneci , conform art.6 [ Art.6 – (1) Autoritățile administrației publice locale vor asigura montarea de dispozitive cu soluții dezinfectante la toate intrările blocurilor de locuințe situate pe raza unității administrativ-teritoriale și vor dezinfecta periodic lifturile, casa scărilor și alte spații comune.
(2) Măsura se aplică începând cu data de 31 martie 2020. ] din ORDONANȚA MILITARĂ nr. 4 din 29.03.2020, privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 ! Succesuri bibart !