Derby de Banat pe semicerc, Timișoara – Reșița

360

Politehnica Timișoara are o revanșă de luat în fața rivalei regional HC Adrian Petrea Reșița într-un nou episod al mult gustatului Derby de Banat!

Indiferent de eșaloane, locuri sau obiective, un duel Timișoara – Reșița la handbal a născut rivalități și orgolii, iar episodul de duminică nu va face excepție de la această regulă. Cu atât mai mult acum când ambele formații luptă pentru un loc cât mai bun în play-off și implicit un traseu mai accesibil. ”Nu am fi crezut la startul sezonului că ambele cluburi vom fi în play-off. Sunt meciuri frumoase, dacă vreți un fel de Poli – UTA”, recunosc oficialii lui Poli.

Pentru prima oară Poli va aborda acest derby regional de pe o poziție superioară Reșiței. În fapt, studenții par foarte bine plasați pentru a reuși o clasare în Top 4 a Ligii Naționale dacă obțin cu un punct mai mult ca Steaua în ultimele trei runde.

”Sunt orgolii, este ceva special în vestiar înaintea unor astfel de derbiuri. Noi suntem deciși să îl câștigăm”, a spus Mihai Timofte. Tehnicianul Pero Milosevic l-a completat pe fostul căpitan al lui Poli: ”Un derby regional între două echipe de play-off e întotdeauna meci dificil. Noi avem nevoie de disciplină tactică, o defensivă bună și unitate. Reșița plimbă bine mingea și nu pierde atacuri, au jucători buni și un antrenor bun, îi respectăm”.

Buget mărit de noul SCM

Ultimele trei meciuri din sezonul regulat găsesște echipa timișoreană într-o cu totul altă stare de spirit față de ceea ce era la club la începutul anului. O serie de 7 victorii la rând au adus-o în apropierea podiumului. Unul dintre secrete îl reprezintă stabilitatea financiară. Noul Sport Club Municipal a preluat aproape cheltuielile studenților și în baza unui parteneriat cu CSU acoperă toate nevoile.

”Noi plătim aproape tot iar jucătorii și antrenorii s-au convins că SCM este un proiect pe termen mediu și lung. Suntem cu platile la zi. Am pregătit un buget cu 30% sau 50% mai mare decât ceea ce era în vară pe hârtie. Iar dacă Poli prinde cupele europene suntem pregătiți să aducem un buget pe măsură. În Consiliul Local s-au votat deja primele sume, câte un milion de lei pentru cele trei secții: handbal, baschet, rugby și ar mai fi ceva sume în discuție.

Dacă vor găsi și cei din CJT o formulă să vină cu sume atunci cu siguranță ar fi excelent. În acest moment mai sunt cereri de a intra în club din partea unor alte echipe dar nu mai primim nimic până nu rezolvăm buget suplimentar”, anunță președintele SCM-ului, Radu Țoancă.

Derby-ul bănățean se joacă din păcate la concurență cu ACS Poli – CFR Cluj, duminică, ora 18, în sala Constantin Jude.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.