2.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Depopularea satelor de cehi amenință existența școlilor din Caraș-Severin

Depopularea masivă a satelor cu populație de etnie cehă din județul Caraș-Severin are drept consecință directă scăderea dramatică a numărului de elevi. Acest fapt a dus la închiderea unor școli care ajung acum în pragul desființării.

În Şumiţa s-a închis şcoala de câţiva ani, la Ravenska acelaşi lucru… Am reuşit prin eforturi supraomeneşti – numai eu ştiu câte telefoane am dat! – să redeschidem grădiniţa la Ravenska! Sunt trei copii, dar grădiniţa funcţionează! Cu şcolile, într-adevăr, este o problemă şi o avem şi la Gârnic, o avem până la urmă şi la Sfânta Elena, trebuie să recunoaştem, copiii sunt din ce în ce mai puţini! Eu personal nu cred că şcoala a fost de vină pentru plecarea părinţilor în Cehia… Din păcate, cauza plecării masive a comunităţii noastre a fost lipsa locurilor de muncă!„, a declarat Ştefan Bouda, preşedintele Filialei Zonale Banat-Sud a Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România.

Chiar dacă în ultimii ani fenomenul migrării a fost stabilizat şi tinerii nu mai părăsesc în număr mare comunitatea, există riscul ca pe termen scurt şi alte şcoli din satele cu etnie cehă să îşi închidă porţile, mărturiseşte Ştefan Bouda . “Trebuie să fiu corect şi să recunosc că acest risc există! De exemplu, o şcoală de care îmi este frică e Gârnicul. Nu numai că există acest risc, dar din păcate autorităţile urmăresc lucrul acesta! Nu pot să-mi explic de ce, dar acesta este adevărul, adică să se mute şcoala ori la Padina Matei, ori să facă copiii naveta, ceea ce noi nu vom fi de acord niciodată!”, spune preşedintele Filialei Zonale Banat-Sud a Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România.

Sursa: Radio Reșița

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :