Prima oară a aflat despre situația lui dintr-un ziar. Scria acolo că universitatea urma să deschidă o anchetă pentru „a se afla adevărul”. Acuzațiile, care păreau la început destul de firave, căpătaseră rapid înfățișarea unui taifun mediatic.

Prima fată care depusese o declarație despre felul în care o tratase în sala de curs purta un nume caraghios, Martinela. Articolul din ziar amintea în treacăt că ar fi fost hărțuită în câteva rânduri de profesor pe culoarele universității, dar că apoi totul s-a încheiat, brusc, fără ca nimic picant să se fi întâmplat între cei doi.

O a doua studentă mărturisise, „cu lacrimi în ochi”, după cum preciza autorul reportajului, că domnul profesor o picase de două ori la examenul de limba engleză doar pentru că nu a vrut, în ruptul capului, să se culce cu el. „A doua oară când am susținut examenul chiar am învățat, vă rog să mă credeți, prin urmare nu meritam nota patru, primită la examenul dânsului”. Jurnalistul mai notase că studenta, pe care o chema Justina, l-a simțit din prima clipă pe profesor că vrea ceva de la ea. „Firește, să se culce cu mine, ce altceva credeți că și-ar fi dorit?! L-am simțit mereu că e un prădător sexual, felul în care mă privea, felul în care se îmbrăca, purta mereu pantaloni strâmți și cămăși lipite de corp”. Când jurnalistul a îndrăznit, totuși, să o întrebe dacă i-a propus direct o întâlnire amoroasă, fata a început să mârâie agitată și i-a replicat, scurt: „Nu era nevoie să-mi propună, e clar că asta urmărea de la mine, de-aia mă tot pica la examene”.

Lovitura cea mai dură a venit din partea studentei din anul trei, Lisa, care i-a mărturisit rectorului că, deși ea l-a prețuit mult pe profesorul de literatură, „mi-a plăcut felul în care ne preda, felul în care ne făcea să citim cărțile bune recomandate la curs, la asta mă refer, desigur”, nu s-ar fi așteptat să fie tratată în felul acela de dumnealui.

„Ce ți-a făcut, Lisa? Mai precis, fă-ne să înțelegem întreaga poveste”, a întrebat-o, căzut pe gânduri, șeful universității. Lisa a privit, melancolică, pe fereastra somptuosului birou, către curtea plină de verdeață, apoi, cu voce scăzută, fixându-l complice pe rector, a miorlăit copilăroasă: „Am citit în ochii lui că mă disprețuiește, că nu mai eram deloc studenta deșteaptă și frumoasă de dinainte”.

„Dar ce s-a întâmplat între voi, înainte, Lisa?”, a îndrăznit bietul domn rector să o întrebe pe fată. „Nimic, ce dracului vreți să insinuați, că mi-am tras-o cu el, nu-i așa?”

Miorlăiala de mai devreme se spulberase cu totul, tânăra, altfel frumoasă și atletică, transformându-se, brutal, într-o „gardiană a adevărului”, care nu accepta sub nicio formă să fie „terfelită de profesorii machiști și misogini ai universității pe care, chipurile, o conduceți, domnule rector”.

A doua zi șefii universității s-au întrunit într-o ședință în care l-au audiat pe profesorul de literatură și limbi străine, totul sfârșindu-se cu un avertisment scris și cu un vot de blam la adresa acestuia.

„Îmi pare rău că s-a ajuns aici, dar nu am nimic în plus de declarat, în afara faptului că nu am hărțuit sexual pe niciuna dintre fetele respective. E prima dată în 25 de ani de când predau la această universitate, când cineva mă acuză de așa ceva. Pricep, firește, că trăim vremuri aparte, când orice denunț te poate ruina fără ca măcar să înțelegi ce ți se întâmplă. Vă spun, încă o dată, că nu a existat nimic rușinos, nimic reprobabil între mine și cele trei studente. Nu am ce să-mi reproșez, chiar dacă ați dorit să fac acest lucru, un soi de declarație publică, spre binele universității, cum mi-a cerut vechea mea prietenă și colegă, doamna decan.”

Nimic nu s-a mai petrecut vreme de șase luni în această poveste, până când Martinela, studenta care l-a acuzat prima pe profesorul de literatură de hărțuire sexuală, a trimis acel e-mail către redacția ziarului care „dezvăluise totul”, la vremea respectivă. Fata mărturisise că a inventat de la un capăt la altul întreaga istorie, doar pentru a se distra pe seama lui.

„Ne-am gândit să i-o coacem nemernicului, să-l facem de rahat din simplul motiv că nu ne băga aproape deloc în seamă. În plus, arăta prea bine pentru cei cincizeci de ani ai lui, iar noi, fiind tinere și frumoase, nu-i câștigaserăm vreo formă de interes. Știam, în schimb, că avusese, de-a lungul carierei, destule relații amoroase cu studentele sale. Cred că și acum se culcă cu una din fetele din anul doi, care e chiar îndrăgostită de el.”

A doua zi după ce „scandalul de la universitate” și-a dat obștescul sfârșit, profesorul a intrat în biroul rectorului și i-a lăsat un plic pe masă.

„Ăsta e cadoul meu pentru încrederea pe care mi-ați arătat-o, tu și restul șefilor, atunci când toți mă priveau prin școală și prin întregul oraș, ca pe un animal.”

„De ce ai făcut gestul acesta, Aurelian? Nu aveai niciun motiv să demisionezi. Mai ales după ce s-a aflat întreaga poveste. Pe bune!”

S-a bucurat ca un copil când a auzit, la telefon, glasul Violetei, fosta lui studentă din urmă cu zece ani. Gâtuit de emoție, dar și doborât de o oboseală bolnăvicioasă, profesorul a rugat-o pe fată să tacă pentru câteva clipe, timp în care a început să-i fredoneze frânturi din melodia ei preferată.

„Ascultă, Violeta, versurile acestea, ne-am simțit atât de bine când le cântam împreună. Îți amintești, nu?

Încă vorbeau la telefon, deși afară întunericul acoperise ca un pled uriaș întreaga așezare, iar fata începuse să-i cânte, la rândul ei, piesa preferată de el, atunci când obișnuiau să facă dragoste fără nicio opreliște.