Muzeul Satului Bănățean pregătește o serie de activități joi, 9 mai, de Ziua Europei. De la activități sportive, la prezentări ale unor instituții mai puțin cunoscute, până la teatru sau chiar dresaj canin, cei mici, vor avea ocazia nu doar să se distreze, ci și să cunoască cele mai importante instituții din Timișoara.
Publicul curios va putea vizita și pavilioanele asociației „Corp Consular Timișoara”, precum și clădirile unor instituții publice, dar și asociații neguvernamentale.
În cadrul evenimentului vor fi intonate atât Imnul României, cât și al Europei, moment muzical susținut de fanfara Brigăzii 18 de Supraveghere și Cercetare „Decebal”. Publicul se poate bucura de muzica formației „Sangre Latina”, cu melodii din folclorul peruan, în cadrul concertului intitulat „Petru salută Europa”.
Cei mici sunt așteptați să descopere „Noua Poveste a scufiței roșii”, spectacol de teatru susținut de Teatrul de păpuși Merlin.
Începând cu ora 10:30 va avea loc Crossul Europei, competiție organizată în parteneriat cu ACS „Campioni pentru viitor”.
De asemenea, pasionații de sport pot să joace volei sau badminton. În curtea muzeului vor avea loc și demonstrații de karate, dar și judo.
În cadrul activităților vor participa și polițiști din cadrul IPJ, care au pregătit o demonstație de dresaj canin cu „ofițerii patrupezi din dotare”. Curioșii vor putea să-i vadă în acțiune, având ocazia să vadă chiar și exerciții de intervenție.
De asemenea, pe rând polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție, jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș, dar și Gruparea mobilă de jandarmi „Glad Voievod”, polițiști de Frontieră, dar și reprezentanții ISU își vor prezenta echipamentele din dotare.