Trăim vremuri de cumpănă. Cei care nu sunt naivi, rău-intenționați sau pur și simplu idioți înțeleg faptul că următoarele alegeri (locale, parlamentare, prezidențiale și europene) pot aduce România într-o situație foarte dificilă. Pe zi ce trece, partidele extremiste câștigă teren, iar Alianța pentru Unirea Românilor nu iese din logica acumulării importante de procente în preferințele românilor. Săturați fiind de relația politică nefirească pe care liberalii și social-democrații au închegat-o spre a-și asigura controlul guvernării și, implicit, accesul la banii publici (de proveniență națională sau europeană), tot mai mulți români sunt seduși de mesajul politic al „celor de la AUR”. Și dacă la scorul electoral al acestui partid îl adăugăm și pe cel al SOS România (în cazul în care această formațiune politică „face” pragul și intră în parlament, ceea ce nu este exclus), viitorul Legislativ de la București s-ar putea să fie populat, într-o pondere de 30–35%, de politicieni exaltați, pentru care „valorile europene”, „statul de drept” și „democrația pluralistă” nu valorează nici două parale. Cu rezervele pe care trebuie să le avem față de platforma „Wikipedia”, din conținutul acesteia aflăm că Alianța pentru Unirea Românilor este considerat a fi un partid de dreapta sau de extremă dreaptă, care promovează „o retorică antimaghiară, antioccidentală, anti-globalistă, eurosceptică și iredentistă”, a cărui caracteristică rămâne populismul de dreapta, marcat de „mesaje fundamentalist creștine, antiavort, antisistem, homofobe, xenofobe, anti-imigrație și antisemite”*. Dacă așa stau lucrurile, viitorul acestei țări devine cel puțin interesant. I-am auzit pe mulți dintre cunoscuții mei, dar și pe mulți dintre politicienii momentului încercând să mă ori să ne convingă de faptul că „auriștii” nu sunt altceva decât niște înfierbântați, care — oricum — nu au soluții și că cei mai mulți dintre membrii acestei formațiuni politice nu sunt nici instruiți, nici educați și, prin urmare, nici capabili de o guvernare eficientă ori adecvată vremurilor pe care le trăim. Să fim serioși! Un pic de pricepere în științele politice, în managementul public sau în sociologia organizațiilor (competențe care sunt aproape inexistente la cei mai mulți dintre „analiștii de televiziune”, dar și la majoritatea exponenților actualului aranjament guvernamental), i-ar permite celui cât de cât informat să înțeleagă faptul că, în ipoteza în care A.U.R.-ul este, într-un fel sau altul, implicat în viitoarea formulă guvernamentală, el se va strădui să facă cel puțin un lucru: SĂ DEMOLEZE! De peste tot și de pe unde va avea ocazia să o facă! Țintele lor predilecte vor fi instituțiile fundamentale ale acestei țări (unele cu reale probleme de eficiență) ori structurile sau mecanismele gândite (de cele mai multe ori împreună cu instituțiile europene) în susținerea efortului de integrare a României în Uniunea Europeană, inclusiv sistemul de justiție. Și atunci să-i văd pe actualii „euro-prețuitori”! Aceiași care ne-au înnebunit cu transpunerea întocmai și în cel mai scurt timp a tuturor „directivelor”, „regulamentelor”, „indicațiilor” și „recomandărilor” venite dinspre „coana Europă”, indiferent dacă toate acestea erau compatibile sau nu cu specificitatea social-economică ori cultural-antropologică a acestei țări, vor ajunge să privească șocați sau cel puțin înmărmuriți de groază cum se va alege praful de mai toate „europenismele” vârâte cu de-a sila pe gâtul românilor în ultimii 15–20 de ani.

Problema AUR-ului nu este neapărat aceea că e pus pe demolat, ci că el va trebui să pună CEVA în locul a ceea ce intenționează să demoleze. Dacă „auriștii” vor recurge la specialiști adevărați (pe care ar fi bine să nu-i culeagă din „rezerva de cadre” a PNL-ului, a PSD-ului sau a USR-ului, pentru că o astfel de cale ar dezamăgi profund alegătorii partidului condus astăzi de dl George Simion), atunci redresarea României nu este neapărat exclusă. Un drum care să nu mai fie „obsesiv european”, ci mai degrabă „moderat și decent suveranist” — ceea ce nu ar trebui să compromită statutul României în Uniunea Europeană —, o abordare ceva mai demnă a relației Bucureștiului cu Comisia Europeană, dar mai ales cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene și o apărare mai categorică a interesului național în interiorul „concertului european” sunt, de fapt, lucrurile pe care le așteaptă românii de la „auriști”. Nimeni nu vrea ieșirea României din Uniunea Europeană și nimeni cât de cât echilibrat nu-și dorește o părăsire de către această țară a valorilor euro-atlantiste. Dar poate o scădere a presiunii Vestului asupra românilor este exact ceea ce își dorește acest popor. Și asta explică, într-o anumită măsură, de ce AUR-ul stă bine în sondaje. Pentru români, familia tradițională, religiozitatea, banul fizic, dorința de a fi tratat cu respect și dreptul de a fi lăsat în pace sunt infinit mai importante decât drepturile minorităților sexuale, laicizarea brutală a vieții sociale, tranzacțiile cu monedă digitalizată, alinierea fără crâcnire la standardele europene sau vaccinarea obligatorie. Iată ce au înțeles „auriștii”, nu însă și adversarii lor politici. Și iată de ce, după următoarele alegeri, s-ar putea să poată pretinde că au dreptul de a guverna.

*https://ro.wikipedia.org/wiki/Alian%C8%9Ba_pentru_Unirea_Rom%C3%A2nilor.