Defilare pe biciclete pentru celebrarea portului românesc! Când are loc evenimentul ,,IA românească pe bicicletă”

243

Sâmbătă, 24 iunie 2017, bănățenii sunt invitați la un eveniment deosebit, dedicat iei tradiționale românești, dar și vehiculelor pe două roți.

,,IA românească pe bicicletă” este un eveniment organizat de echipa Verde pentru Biciclete, cu ocazia Zilei Internaționale a Iei!

Aflat la cea de-a treia ediție, acest eveniment are rolul de a readuce în discuție frumusețea portului românesc. Ia românească, costumul popular și elementele componente au inspirat an după an designeri internaționali. Portul românesc este mai actual ca niciodată și poate fi integrat în viața de zi cu zi, întocmai precum mersul pe bicicletă se dorește a fi un stil de viață.

Conceptul ”IA românească pe Bicicletă” a venit natural, văzând că o sumedenie de participante la pedalările Verde pentru Biciclete au ales această componentă vestimentară tradițională.

,,Deoarece în acest an se sărbătorește Ziua Internațională a Iei sâmbătă, am ales să schimbăm ziua obișnuită a întâlnirilor noastre. Bicicliștii iubitori ai vestimentației tradiționale românești se vor prezenta pe platforma Timco începând cu ora 10:30. Ca de obicei, vom distribui stickere și numere de bicicletă, plus câteva surprize pentru cei prezenți. Va avea loc o expoziție de fotografii în premieră a Asociației Prin Banat, iar partenerii sportivi vor susține o sesiune de încălzire…specifică! Pregătim o sumedenie de premii, pentru participanții la eveniment din partea sponsorilor și partenerilor noștri. Premiem cea mai frumoasă ie, cel mai frumos costum popular/tradițional, cea mai veche ie, cea mai frumoasă apariție feminină și cea mai frumoasă apariție masculină.”, au transmis organizatorii.

Bicicliștii vor porni, de la ora 11:30, pe următorul traseu: Platforma Timco – Calea Circumvalațiunii – Calea Al. I Cuza – Piața Mărășești – Str. Oituz – Piața Ionel I.C.Brătianu – Bulevardul Take Ionescu – Str. Simion Bărnuțiu – Str. Gheorghe Adam – Str. Imbroane – Muzeul Satului Bănățean.

Vor poposi în Muzeul Satului Bănățean, unde vor avea ateliere specifice, în cadrul unui eveniment organizat de partenerii: Asociaţia Culturală ART PROTOCOL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.