Declarațiile premierului Tudose, la întâlnirea cu oficialii europeni de la Bruxelles. ,,Intrăm în zona de credibilitate”.VIDEO

205

Prim-ministrul Mihai Tudose a afirmat, marți, că i-a asigurat pe înalții oficiali europeni de la Bruxelles de stabilitatea României, precizând că ținta de deficit asumată este de 3%.

„Stabilitate monetar-financiară în primul rând, ținta de deficit asumată de 3%, MTO — de asemenea intrăm în zona de credibilitate — și stabilitate (…) și credibilitate pe tot ceea ce înseamnă legi”, a declarat Tudose, la sediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană.

Potrivit șefului Executivului, România vrea să fie „un stat puternic” și „un partener puternic” pentru provocările Uniunii Europene.

„Am stabilit câteva lucruri foarte clare cu Comisia Europeană, cu Consiliul European, în special cu domnul președinte Juncker, despre ceea ce înseamnă România de azi și ceea ce vrea să fie România de mâine — România, ca stat membru, un stat puternic, un partener puternic pentru tot ceea ce înseamnă provocările Uniunii Europene”, a spus Tudose.

De asemenea, șeful Guvernului a anunțat că vor exista „contacte regulate” între membrii Cabinetului său și instituțiile europene.

„Cel puțin o dată pe lună, toți miniștrii implicați în proiecte europene vor veni la Bruxelles, vor vorbi cu comisarii. Vom avea contacte regulate la nivel de Consiliu și Comisie, pentru ca ceea ce facem noi în România să nu mai ajungă la Bruxelles distorsionat, să nu mai existe deosebiri majore între realitate și percepție”, a mai afirmat Tudose.

sursă: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.