0.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Declaraţiile lui Lucian Dobre şi Răzvan Leucă după meciul Politehnica – Ghiroda 1-3

Alb-violeţii au disputat astăzi pe terenul din Covaci un joc de verificare cu liderul Seriei a 8-a din Liga 3, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii. Politehnica a condus cu 1-0, dar jocul s-a încheiat cu victoria galben-albaştrilor, scor 1-3.

Profitând de pauza de la meciurile din campionat, cele două echipe s-au întâlnit pe arena „Fortuna”. Echipa noastră nu a putut miza nici azi pe mai mulţi jucători accidentaţi sau menajaţi din motive medicale (Serediuc, Pamfile, Ignea, Scutaru, Bocşan). În schimb, la alb-violeţi a revenit în teren Denis Radu şi a debutat Răzvan Prodan, ambii evoluând în repriza a doua. De remarcat că la Ghiroda sunt nu mai puţin de trei jucători împrumutaţi de la Politehnica: Coroiu, Ehling şi Velcan.

Scorul a fost deschis în minutul 31 de către Octavian Ursu, cu un şut sub bară din interiorul careului, uşor lateral, după o pasă pe jos de la Zaluschi. Alb-violeţii au controlat în mare parte prima repriză, dar ghirozenii au reuşit să egaleze după o minge respinsă în interiorul careului până la puştiul Grancea (min. 42), care a marcat cu un şut în stânga lui Păduraru.

În partea a doua Bîrnoi putea face 2-1 (48), dar de marcat au făcut-o tot cei îmbrăcaţi în galben, prin Mancaş (53), cap în urma unui corner. Liderul C8 a evoluat mai bine pe fondul schimbărilor şi a mai punctat prin nou sositul Răzvan Trandu. Experimentatul mijlocaş a făcut 3-1 pentru Ghiroda cu un şut din unghi şi a stabilit scorul final.

Pentru Politehnica urmează importanta partidă de campionat, din deplasare, cu Unirea Slobozia. Joc programat sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 11.00.

Politehnica: Murariu (30, Păduraru; 60, Harrison) – Sofran (64, D. Radu), Mera (Prodan), Moţiu, Oanea – Zaluschi, Lazăr – Bîrnoi, Ursu (66, Haţegan), Benzar (46, S. Costea) – Gerbi. Antrenor secund: Lucian Dobre.

Ghiroda: Miklos – Sporin, Hecsko, Stupu, Coroiu – Mancaș, Precup, Jichici, Românu – Grancea – Bădăuță. Au mai intrat: Golban, Ciocan – Cochințu, Rosuș, Hissen, Scafaru, Trandu, Iseini, Paunchici, Ehling, Velcan. Antrenor: Răzvan Leucă.

Lucian Dobre: „Am vrut să facem o analiză a fiecărui jucător”
În această săptămână Lucian Dobre, noul antrenor secund al Politehnicii, a condus antrenamentele alb-violeţilor în condiţiile în care antrenorul principal Nicolae Croitoru se află în aceste zile în staff-ul naţionalei U19, selecţionată care va mai disputa mâine un joc amical cu reprezentanta Ciprului. În prima partidă, joi, România a învins cu 2-0 iar jucătorul nostru Doru Andrei a fost folosit în repriza secundă.

„A fost un antrenament bun pentru noi. O să vină domnul profesor, o să facă o analiză. Noi am vrut să facem o analiză a fiecărui jucător, o evaluare. Şi atunci domnul Croitoru hotărăşte ce e de făcut mai departe. În primul rând am vrut să vedem dacă sunt pregătiţi fizic. Se pare că probleme fizice nu au fost. Şi, în al doilea rând, am urmărit organizarea ofensivă, organizarea defensivă. La care bineînţeles s-a observat că e mult de lucru. Dar primul lucru a fost evaluarea jucătorilor în general.

„Cred că am intrat în jocul lor, dar din punct de vedere al atitudinii şi dorinţei, într-adevăr repriza a doua a lăsat de dorit. Dar sunt sigur că acest lucru se va schimba, mai ales în primul meci, cu Slobozia, în care avem nevoie, sincer, neapărat de victorie. Tot programul a fost făcut de domnul Croitoru, împreună am colaborat. Eu zic că totul va fi în ordine. Azi am pierdut, dar ceea ce am văzut în prima repriză pe mine m-a încântat”, a declarat Lucian Dobre după jocul de azi.

Lucian Dobre s-a născut pe 25 septembrie 1978, la Reşiţa. Ca jucător a evoluat la cluburi precum CSMR, Astra, Petrolul, U Craiova, Zimbru Chişinău, Tavria Simferopol, Dacia Chişinău şi Farul Constanţa. A fost antrenor principal la FC Şcolar, Progresul Ezeriş şi ACS Mundo Reşiţa, club pe care l-a înfiinţat pe Bârzava. Deţine licenţa UEFA A.

„Eu le-am zis la băieţi, pentru mine personal e o onoare să mă aflu în vestiar cu ei. Am jucat şi eu mult şi ştiu cum e când vine cineva nou, până se adaptează… dar băieţii sunt extraordinari şi sunt sigur că vor înţelege ceea ce dorim noi de la ei. Sunt convins că vom face împreună o treabă bună”, a spus Lucian Dobre despre noul job. Întrebat dacă a fost greu de convins să vină la Politehnica, antrenorul a răspuns: „Nu a fost prea greu. Pentru că eu sunt pasionat, îmi place foarte mult ceea ce fac. Pasiunea este întotdeauna înaintea banilor. Am ales o dată în viaţa mea pentru bani şi am greşit, am hotărât să schimb acest lucru!”.

Răzvan Leucă: „A fost un meci de pregătire, un amical de care ambele echipe aveam nevoie. Pentru noi a fost foarte important să nu ne ieşim din ritm. Având în vedere că din păcate la Liga 3 nu suntem un număr par de echipe.

Practic tot lotul a fost folosit. Cred că s-au prezentat destul de bine, am urmărit tot timpul să avem numărul de juniori necesar în teren. Nu am menajat pe nimeni. Ghiroda merge pas cu pas, luăm fiecare meci în parte, nu avem obiectiv neapărat barajul, ci de a prinde primele patru echipe, vom vedea apoi ce se va întâmpla din primăvară.
Trandu e un jucător foarte foarte valoros. Calităţile şi valoarea lui îl recomandă la un nivel superior. Noi suntem foarte încrezători în calităţile lui şi sigur va fi un jucător care va conta în grupul nostru. Va fi în meciurile oficiale din moment în care totul va fi ok din punct de vedere al legitimării lui. Era un jucător amator, încercăm să-i facem contract, totul depinde de federaţie… conducerea ştie. Eu mă ocup de pregătire… La un jucător valoros câteva kilograme în plus nu se văd”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :