Proaspăt desemnat premier al României, Sorin Grindeanu, încă președinte al Consiliului Județean Timiș, a susținut vineri seara o declarație de presă la Palatul Administrativ din Timișoara.
Grindeanu a spus că cel puțin momentan, familia sa va rămâne la Timișoara. Acesta a mai declarat că a aflat despre nominalizarea sa chiar în cadrul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD la care participa și că se gândea că tot Sevil Shhaideh va fi nominalizată nicidecum el.
Întrebat cum va colabora în viitor cu șeful statului, Klaus Iohannis, Sorin Grindeanu a răspuns: relații normale și de colaborare.
Premierul desemnat a caracterizat întâlnirea cu președintele ca fiind de nivel decent și nu a vrut să ofere mai multe detalii.
Sorin Grindeanu a mai declarat că e prematur să spună cum va sprijini Timișul din viitoarea funcție, că se consideră în continuare timișorean și va veni acasă cât de des îi va permite serviciul.
În ceea ce privește înlocuitorul său la șefia CJT, Grindeanu a spus că nu poate să dea acum un răspuns.
Întrebat ce proiecte va susține pentru Timișoara având în vedere că orașul nostru va fi Capitală Culturală a Europei în anul 2021, Sorin Grindeanu a răspuns: orice Guvern responsabil trebuie să susţină acest proiect, care nu este doar al oraşului nostru, este un proiect extrem de important pentru ţara noastră şi trebuie să se transforme într-un succes. Aşa cum a fost susţinut în 2007 Sibiul de către Guvernul Tăriceanu, e normal că Guvernul României să se angajeze în a susţine Timişoara pentru 2021.
După coagularea Guvernului, prima urgență ar urma să fie constituirea bugetului de care dispune pe anul 2017 fiecare dintre ministere. Dar până atunci, Sorin Grindeanu le dorește bănățenilor să intre cu speranțe în noul an ce vine și le mulțumește tuturor celor care l-au susținut.