Politehnica Timişoara se apropie de jumătatea stagiului centralizat din Slovenia. Antrenorul Bogdan Andone a vorbit după primele patru zile de cantonament despre condiţiile de pregătire de la Slovenj Gradec, efortul depus de jucători şi concluziile testului cu prim-divizionara NK Tabor Sezana (scor 1-2), meci desfăşurat ieri seară.
„Am găsit la Slovenj Gradec condiţii foarte bune de pregătire, temperatura ideală, 22-23 de grade, terenul e foarte bun, terenul pe care ne antrenăm. Avem la dispoziţie sală de forţă, sală de conferinţe, sală video, unde putem să purtăm discuţiile cu jucătorii. Sunt condiţii foarte bune de pregătire. Jucătorii sunt implicaţi, muncesc, au determinare, au dorinţă să facă un sezon bun şi acest lucru s-a văzut şi la meciul cu Tabor Sezana, chiar dacă a fost vorba de un adversar de primă ligă şi un adversar care începe campionatul peste patru zile şi e aproape de forma optimă, băieţii au încercat, au muncit, au făcut un meci consistent. Ne-am creat şi câteva situaţii bune de joc. Per ansamblu a fost un test util şi e de apreciat atitudinea jucătorilor”, a declarat Bogdan Andone, antrenorul principal al Politehnicii.
„Rămâne să muncim în continuare, să ne întărim lotul cu încă trei-patru jucători de calitate, jucători care să aducă plusvaloare echipei şi grupului şi împreună să ne întoarcem în Timişoara mai puternici ca grup şi echipă”, mai adaugă antrenorul.
Următorul amical în Slovenia al alb-violeţilor va fi joi, 14 iulie, cu NK Brinje Grosuplje (SNL 2).