Ideile nu costă nimic. În schimb îți pot aduce o mulțime de bani. Dacă ai o idee de afacere, acum poți câștiga 25.000 de lei pentru a o pune în practică. Concursul „Declaraţia de Independenţă”, ajuns la a treia ediție, e dedicat antreprenorilor la început de drum.
Se pot înscrie atât cei care vor să înceapă o afacere, cât și cei care au demarat-o deja, dar nu au mai mult de 6 luni de activitate. În plus, față de finanțarea nerambursabilă de 25.000 de lei, participanții pot câștiga un telefon performant și consiliere gratuită din partea unui expert.
În urma celor două ediții anterioare ale concursului au primit finanțare trei start-up-uri: un atelier de croitorie din Alba Iulia, cabinetul unui psiholog de copii din Timișoara și un centru de închiriere și vânzare biciclete din Arad.
Până în 15 aprilie, întreprinzătorii interesați sunt invitați să-și înscrie ideea si planul de afaceri pe pagina www.vitasromania.ro. Aici se găsesc toate informațiile despre „Declaraţia de Independenţă” și condițiile de eligibilitate.
În România, 98% din antreprenori se bazează pe fondurile proprii pentru crearea unui start-up. Scopul acestui concurs este tocmai de a încuraja spiritul de inițiativă. Vitas România sprijină antreprenoriatul românesc de peste 20 de ani.