Victor Ponta a pierdut definitiv şi irevocabil procesul cu Ministerul Educaţiei pentru anularea ordinului de ministru prin care i-a fost retras titlul de doctor în anul 2016.
„Prin decizia asta, Victor Ponta este în mod definitiv şi irevocabil plagiator. 8 ani a durat, cu totul, din momentul în care au apărut informaţiile despre plagiatul lui în Revista Nature şi până ieri, când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins lui Ponta recursul. 8 ani pentru a confirma evidenţa: Victor Ponta este plagiator, iar titlul de doctor i-a fost retras în mod corect de către CNATDCU în 2016”, a scris jurnalista Emilia Şercan pe Facebook.
În 2016, ministrul Educaţiei din acea perioadă, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în drept în cazul fostului premier Victor Ponta.
Ordinul semnat de ministrul Educaţiei a venit ca urmare a deciziei luate de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare care a certificat faptul că Victor Ponta a plagiat în teza sa de doctorat.
Fostul premier a deschis acţiuni în instanţă, cerând suspendarea, respectiv anularea ordinului de retragere a titlului de doctorat, însă solicitările sale au fost respinse.