Decizia finală privind lista remanierilor va fi luată în CExN al PSD

163

O decizie finală privind lista remanierilor dar și referitoare la raporturile PSD-Guvern va fi luată în Comitetul Executiv Național al PSD, au anunțat astăzi premierul Mihai Tudose și liderul PSD Liviu Dragnea.

Cei doi au participat la o întâlnire a social-democraților la sediul central al PSD, iar la finalul discuțiilor au făcut scurte declarații jurnaliștilor.

“Am avut o discuţie destul de lămuritoare domnul prim-ministru. Ne-a prezentat câteva măsuri care trebuie luate pentru a nu fi probleme în ceea ce înseamnă programul de guvernare şi ceea ce înseamnă aplicarea programului de guvernare. Bineînţeles că asta a fost o discuţie nestatutară. Vom discuta aceste lucruri în CExN (…) De asemenea, am discutat şi despre proiectul de buget şi despre celelalte măsuri financiare. Punctul meu de vedere este că bugetul pe anul viitor cuprinzând toate măsurile în program este un buget bun, echilibrat şi cu prevederi mai mari în zonele unde ne interesează”, a anunţat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, citat de Agerpres.

Premierul a arătat că discuţia de la sediul central al PSD, a fost una lungă, la care nu au participat doar două persoane.

“S-a hotărât şi sunt de acord ca decizia finală să fie luată în forul statutar, de exemplu CExN. Joi îl facem, când venim de la Craiova, pe următoarele direcţii clare: raporturile dintre Guvern şi partid, plecând de la premisa că Guvernul este un guvern politic dar, la nivelul de implicare al anumitor structuri din partid în activitatea guvernamentală, lucrurile trebuie clarificate. Am stabilit împreună zona de remanieri-remaniabili. N-o să vă facem fericiţi acum cu numele şi cu propunerile şi cu portofoliile, ci după CexN”, a declarat şeful executivului.

La rândul său, preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a declarat că premierul Mihai Tudose e supărat că unele lucruri nu funcţionează în Guvern, dar că nu a fost niciun scandal, ci sunt discuţii.

“Nu a fost niciun scandal, sunt discuţii. (…) Premierul e extrem de supărat şi dânsul consideră că unii miniştri au încetinit ritmul’, a afirmat Bădălău la sediul PSD, în urma întâlnirii de la sediul PSD.  El infirmat că ar exista o ruptură între premier şi preşedintele PSD.

Niculae Bădălău a mai precizat că urmează să aibă loc o remaniere guvernamentală. “Va exista o remaniere atât timp cât domnul Mihai Tudose spune că avem în anumite zone rămâneri în urmă şi asta se datorează miniştrilor. În Comitetul Executiv, dânsul va veni cu motivarea şi noi vom lua decizia propunând alte nume’, a precizat Bădălău, citat de Agerpres.

Întrebat dacă premierul i-a solicitat demisia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, Niculae Bădălău a răspuns: “Nu, exclus. Cum să ceară demisia preşedintelui partidului?”.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.