Am auzit o știre: cum că, în România, cam jumătate din cei care se înscriu la o facultate renunță la studii înainte de finalizarea acestora. Subiectul a fost abordat isteric de către televiziuni, acolo unde s-a insistat că țara noastră ar avea cel mai mic număr de posesori ai unei diplome de licență. Să fim serioși! Abandonarea studiilor universitare de către „învățăcelul” român are cauze multiple. Pot fi de acord că sărăcia și, prin urmare, lipsa resurselor financiare constituie una din cauzele acestui abandon. Ar mai putea fi vorba și despre un fenomen de conștientizare, de către mulți tineri, a nivelului (foarte) scăzut de calitate al universității la care s-au înscris, în cunoștință de cauză sau pur și simplu „la nimereală”. Dincolo însă de aceste posibile cauze, o cu totul alta are realmente greutate: mulți dintre absolvenții liceelor noastre nu sunt capabili să parcurgă, cu succes, studiile universitare pe care și le doresc pentru că nu au înzestrarea intelectuală minim necesară. Este bine știut faptul că, în multe dintre liceele României, procentul de promovare a examenului de bacalaureat este unul mic sau chiar foarte mic, iar multe din notele obținute de candidații reușiți sunt modeste. Imediat după „luarea bac-ului”, cohorte întregi de tineri, care nu au citit (aproape) nimic până la împlinirea vârstei de 18 ani, bat la porțile universităților. Vor o diplomă. Pentru că, de decenii, în mentalul colectiv, s-a fixat ideea că munca cu brațele este înjositoare și că numai o diplomă universitară te face „domn”. Nu contează la care universitate te-ai înscris și nici ce anume reușește o astfel de instituție să te învețe. Scopul tânărului aproape analfabet este să se vadă cu licența luată și, mai apoi, dacă se poate, să obțină și o diplomă de master. Pentru el, cele două bucăți de carton — diploma de licență și cea de masterat — reprezintă, per se, cheia propășirii și, implicit, a fericirii lui. Ce anume cunoaște, dacă și cum reușește să folosească cunoștințele eventual dobândite și cât îi folosesc deprinderile ori abilitățile obținute în facultate spre a obține un mănos și onorabil loc de muncă sunt împrejurări care contează mai puțin. Importante sunt diplomele care, în mentalitatea neaoș românească, aduc succesul, indiferent dacă ele au sau nu acoperire în pricepere profesională.
Care e, de fapt, problema? Cred că abandonul ridicat din universitățile românești este determinat de inadecvarea sistemului național de învățământ, respectiv de un soi de înstrăinare a acestui sistem față de nevoile prezente ale societății și, mai ales, ale economiei românești. Ați încercat recent să găsiți un zidar, un tâmplar, un parchetar, un instalator, un bucătar sau un electrician bun? Priviți în jurul dumneavoastră! Ne înecăm în legiuni întregi de juriști, economiști, teologi și psihologi. În schimb, mișună o grămadă de străini (nepalezi, egipteni, vietnamezi, singalezi sau tamilezi) care muncesc ocupând locuri de muncă de care românii nici nu vor să audă. Pe vremea lui Caragiale, românii visau să ajungă funcționari. Azi vor să devină domni. Iar pentru atingerea acestui scop e musai nevoie de o diplomă. Lectura, studiul sau acumularea de cunoștințe sunt pur și simplu inutile. Iar profesorii pretențioși, deci severi, trebuie pur și simplu ostracizați. Pregătirea universitară temeinică te și încurcă prin niște instituții publice, ba chiar și prin niște corporații. Tăietori de frunze la câini găsești pe toate gardurile. Și cu cât sunt ei mai găunoși și mai zgomotoși, cu atât sunt mai plini de importanță. Nefericirea acestor tineri este evidentă! Nu după foarte mulți ani de la obținerea unei licențe, mulți dintre junii licențiați ai acestei țări încep să conștientizeze cam cum stau și de ce anume sunt în stare. Așa se explică de ce sunt excesiv de sensibili, de ce sunt roși de depresii și, mai ales, de ce nu-și găsesc drumul în viață. Dacă nu au norocul de a se califica la locul de muncă — acela pe care l-au ocupat prin modalități numai de ei sau, eventual, de părinții ori protectorii lor știute —, cei mai mulți dintre tinerii acestei țări — pentru care școala a fost doar un loc „cool”, util doar pentru prilejul de a se amoreza sau de a mai trage de o țigară (mai mult sau mai puțin licită), împreună cu alți „pretenari” — vor rămâne veșnic ne- sau sub-calificați, inutili pentru cei care i-au angajat, pentru societate și pentru această țară.
Depășirea deplorabilei situații în care am ajuns este la îndemâna oricărui ministru al educației căruia chiar îi pasă. Povestea aceea melodramatică, legată de faptul că România are cel mai mic număr de licențiați, prin comparație cu celelalte țări membre ale Uniunii Europene, și că, prin urmare, ar trebui să facă eforturi pentru depășirea acestei situații este bună pentru inconștienți, pentru ticăloși ori, poate, pentru proști. Orice om cu scaun la cap înțelege că trecerea unei țări — să zicem, România — de la un număr mic de licențiați, în bună măsură, respectabili, la un număr mare de licențiați, din care cei mai mulți nu sunt buni de nimic nu poate aduce aproape nimic util economiei respectivei țări. Naște, în schimb, o categorie de frustrați, cu pretenții de oameni deștepți, dar care nu pricep nimic sau aproape nimic. Grămada asta de semidocți aspiră la funcții în politica sau administrația României ori visează să ajungă într-o poziție de vârf, în cine știe ce corporație. După câțiva ani, acești incurabili neinițiați vor dori să facă și un doctorat și să îmbrățișeze o carieră universitară. Pentru că — nu-i așa? —, între timp, s-au „copt”. Chiar dacă la 23–25 de ani nu au știut să facă mai nimic, timpul și mai ales tupeul lor i-a validat, i-a înzestrat cu îndreptățirea de a ne spune nouă, celor care chiar am învățat ceva carte, cum să trăim, cum să gândim și cum să muncim. Mai toți acești monștri ar fi putut ajunge niște oameni de succes, utili societății și simpatici pentru semenii lor dacă ar fi avut ocazia și inspirația de a urma o bună școală profesională. Asta dacă statul nu ar fi luat imbecila decizie a desființării acestui tip de școală.
[…] Decât un student incapabil, mai bine un instalator onorabil […]