Peste 80 de cereri de deconectare și opt cereri de debranșare de la Colterm au fost depuse în primele două săptămâni de la oprirea căldurii.
Potrivit administratorului special al societății de termoficare, Cristian Amza, cei care vor să plece din sistem trebuie să respecte o procedură care include și dovada achiziției unei surse alternative de încălzire.
“Completarea unei cereri tip. Această cerere poate fi ridicată de la sediul Colterm sau poate fi descărcată de pe site-ul companiei. Cererea va fi semnată de președintele asociației, iar la ea se atașează și procesul verbal al adunării asociației prin care se dă acordul de deconectare, precum și un proiect de redimensionare a instalații de termoficare din subsolul imobilului. Al doilea pas presupune că această documentație se depune la biroul Contracte al Colterm, de unde se va emite un răspuns împreună cu un ordin de încasare în cuantum de 479,84 lei. Ulterior, pasul final, care presupune întocmirea actului adițional pentru a se reduce suprafața radiantă unde furnizăm energie termică, pentru acest lucru este nevoie de depunerea unei dovezi privind montarea unei surse alternative de încălzire”, spune Cristian Amza.
Administratorul special al Colterm a mai declarat că societatea pe care o conduce nu încurajează sub nicio formă deconectările. Dimpotrivă, Cristian Amza a arătat că rămânerea în sistem aduce mai multe beneficii. Printre acestea, costuri mai mici de întreținere a instalației, o siguranță mai mare în apartament dar și poluare mai mică, fiind cunoscut faptul că centralele de apartament poluează mai mult decât un sistem centralizat.
Sursa: http://www.radiotimisoara.ro/
Chiar crezi ce spui cu poluarea, te contrazic categoric .