Redând o atmosferă de platitudine, de un calm artistic, prin ale sale nuanțe de alb și negru, în concordanță cu zguduirea monotonă a balansării trenului pe șine, prologul din Dead Man dezvăluie melancolia care va urmări filmul pe a sa întreagă durată. De la sine înțeles că nu va fi vorba de o producție de consum, Jim Jarmusch nu se pervertea la dorințele maselor nici în 1995, invocând iubitul gen Western și supunându-l pe acesta metamorfozelor radicale, în al său excentric stil mistic. Sub forma unui Bidlungsroman a unui tânăr naiv, victimă devenită călău prin a sa soartă inevitabilă, cu figurile tipice indiene, aflate în conflict permanent cu oamenii legii arieni, reprezentații stereotipice, Dead Man este mai mult un anti-Western evadator din tipare.
Parcurgerea monocronă a drumului prea scurt din viața protagonistului este îmbibată atât în confuzia acestuia, în apariția inexplicabilă a caracterelor tipice unui Western, dar comice și haotice prin poziționarea lor, prin comportamentul animalic și dizgrațios, ca și contrast la finețea și inocența evocată de erou, cât și în indexuri spirituale.
Adoratul Johnny Depp este William Blake, tânărul care își părăsește căminul, ca urmare a decesului părinților, pentru a ocupa un post de bancher în orașul vestic Machine. Încă novice în căile misterioase ale realității, împopoțonat cu un costum prea grav pentru chipul său copilăresc, William sosește, după un preludiu lung al călătoriei cu trenul, numai pentru a afla că postul a fost deja ocupat. Poate din suferință, din dorința de a își ocupa timpul, poate din înflăcărare subită, William se lasă prins în mirajul unei femei ușoare (Mill Avital). Romanța celor doi este însă brusc întreruptă de apariția unui alt pretendent, finalizând cu împușcarea ei de către cel din urmă. Pentru a se apăra, Blake îl ucide pe intrus, suferind consecințe enorme, concurența fiind chiar fiul angajatorului inițial, care acum, pe lângă că a răspândit vestea recompensei pentru capul lui Blake, a pus și întreaga justiție pe urmele sale.
Încă erou, răvășit și rănit de pe urma evadării, el este descoperit de un indian (Gary Farmer) care, ca umare a educației engleze atipice pe care a primit-o, îl confundă pe fugar cu poetul misterios din cultura engleză a secolului al 19-lea. Superior din toate punctele de vedere novicelui, indianul poartă numele sugestiv de Nobody, a sa existență aparent neimportantă devenind vitală pentru supraviețuirea lui Blake, ca un ghid spiritual. Nobody, stârnit de pasiune și admirație pentru marele poet, își dedică propriul destin aducerii acestuia pe calea supremației divine, încurajându-l în a își folosi versurile precum niște gloanțe mortale, în a schimba lumea. William Blake, necunoscător de simbolistica literară, reproduce vorbele călăuzei literalmente, ucigându-și urmăritorii fără milă ori ezitare, devenind astfel, dintr-un erou inocent, un antierou care aproape că își merită soarta. Este însă greu a se pronunța legat de vinovăția lui Blake, până în ultima clipă, comportamentul său fiind, fie singura modalitate de supraviețuire, fie manifestare a ignoranței. William este, astfel, un arhetip pentru omul comun, individualizat doar prin numele său, care îl aduce în contact cu un superior, un complex „nimeni“.
Coloana sonoră marca Neil Young, subtilitatea lui Jarmusch de a transforma din clișeic fantastic misterios, expresivitatea tânărului Depp și umorul calitativ produs de Farmer conduc la nașterea unui film mai degrabă indie, destinat unui public dornic de nostalgie fără cauză anume. În ciuda brutalei critici manifestate până acum la adresa lui Dead Man, producția dovedește o meticulozitate atipică regizorului, de îndrăgit prin a sa unicitate, o escapadă din normele bine cunoscute în pânzele iluziei, recepția și producerea de înțelesuri rămânând la liberul arbitru.