Baloane, acadele, photocorner pentru fotografii hazlii, teatru de păpuşi, facepainting, concurs de dans, 1.000 de premii şi multă veselie – acestea sunt surprizele de care vor avea parte copiii, de ziua lor, la Iulius Mall Timişoara.
Anul acesta, Iulius Mall a pregătit nu una, ci două zone speciale cu activităţi cu şi pentru cei mici. Copiii sunt invitaţi vineri, pe 1 Iunie, ora 12.00, în zona Intersport, la un atelier de desen cu cretă colorată, aşa cum le place lor. O oră mai târziu sunt aşteptaţi la photo corner, unde se pot fotografia în cele mai năstruşnice ipostaze, iar imaginile simpatice le vor fi făcute cadou. Tot aici, vor fipremiaţi cu unul dintre multele cadouri pregătite. Astfel, primii 1.000 de clienţi însoţiţi de un copil îşi pot încerca norocul la ruleta magică şi pot câștiga: bilete la Cinema City, îngheţată delicioasă de la Segafredo sau Cremeria Emilia, invitaţii la trambulina Iulius Jump, spinnere de la Energy Games sau praline de la Leonidas.
A doua zonă dedicată princhindeilor va fi în food court. Aici, de la ora 12.00, cei mici au întâlnire cu lumea poveştilor. Marionetele vor istorisi păţaniile din „Muzicanţii din Bremen”.
Tot în zona food court, între orele 13.00- 18.00, năzdrăvanii vor avea parte de facepainting, ateliere de pictură şi de modelat baloane.
Să dansăm şi să ne distrăm! Aceasta este invitaţia adresată de către Iulius Mall copiilor cărora le place să danseze şi să imite mişcările vedetei preferate. De la ora 14.00 va începe concursul „Just Dance”, care foloseşte faimoasa aplicaţie-joc îndrăgită de milioane de utilizatori. Copiii vor vedea pe un ecran paşii de dans pe care trebuie să îi reproducă întocmai, iar sistemul virtual va înregistra corectitudinea acestora. Cei care vor acumula cel mai mare punctaj, vor fi premiaţi.
Cadourile pentru cei mici nu se opresc aici. Baloane colorate şi acadele delicioase vor fi împărţite prin mall pe parcursul zilei, întreorele 12.00 – 18.00.
Un 1 Iunie magic, la Iulius Mall!