De Ziua Copilului, timișorenii au participat la îndrăgita Cursă a rățuștelor pe Bega | FOTO-VIDEO

134

După o lungă așteptare, Cursa Rățuștelor pe Bega se întoarce în 2023. Cu ocazia celei de-a XIV-a ediții, Rotaract Club Timișoara pregătește un eveniment special, chiar de Ziua Copilului

La ediția de anul acesta, banii adunați vor fi folosiți pentru a renova Școala Gimnazială din comuna Brestovăț.

„Cu fiecare ediție în parte am reușit să strângem comunitatea în jurul unui un scop caritabil comun. Cursa este organizată de clubul Rotaract Timişoara, în colaborare cu cluburile Interact, Rotaract şi Rotary din oraş, în vederea susținerii unei cauze caritabile locale. Pentru că 2023 este anul în care Timișoara este Capitală Culturală Europeană, tema acestei ediții o reprezintă educația, iar cauza caritabilă constă în renovarea Școlii Gimnaziale din comuna Brestovăț, județul Timiș, în colaborare cu Asociația BookLand România. Această asociație s-a născut din dorința de a-i inspira pe tineri să redescopere dragostea pentru lectură, având convingerea că doar prin educație societatea poate, realmente, să evolueze constant”, au transmis, luni, reprezentanții Rotaract Club Timișoara.

Câștigătorii din acest an, sunt: 1. Seria 229 2. Seria 1707 3. Seria 2189 4. Seria 1406 5. Seria 1685 6. Seria 2349 7. Seria 2992 8. Seria 2683 9. Seria 1619 10. Seria 345 Premiile pot fi ridicate de la noi in termen de 10 zile de la data evenimentului, in baza biletului de participare.

Sursa: https://ghidulbanatului.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.