Cu zece ani în urmă a pornit o inițiativă ce dorea să încurajeze transportul alternativ în Timișoara. De atunci era previzibilă o anumită blocare a căilor de circulație din oraș. Una dintre soluțiile de bun simț este cea de a abandona pe cât posibil mersul cu mașinile acolo unde este posibil și a apela la transportul în comun sau la cele două roți. Aceasta din urmă soluție are și darul de a fi un factor de îmbunătățire a tonusului și de luptă împotriva obiceiurilor nesănătoase. Cu acel prilej s-au lansat și binecunoscutele plăcuțe din plastic alb ce aveau rolul de a oferi o imagine numerică a celor ce folosesc bicicleta. Așa cum a declarat Ana Munteanu, acum după un deceniu, s-a ajuns deja la numărul 17.000. Nu este numărul total de cicliști, ci doar al acelora ce au cerut un număr de la Asociația Verde pentru Biciclete.
Odată cu o nouă conducere a asociației au venit și câteva idei ce vor duce mai departe inițiativele de până acum. A fost deja definitivat un program pe anul ce a început.
Din acest program anual nu vor lipsi deja celebrele ture bănățene ce scot tot mai mulți cetățeni la pedalat în jurul orașului pentru a cunoaște potențialul de destindere oferit de împrejurimi.
Va fi și anul acesta o pedalare de primăvară ce va deschide în mod formal sezonul pe două roți. Nu vor lipsi nici turele dedicate celor mai cochete domnițe.
Ca o noutate pentru anul acesta, se lucrează la o Conferință Națională ce va aduce în luna septembrie la noi în oraș reprezentanți ai edililor din mai multe orașe mari pentru a face schimburi de cunoștiințe în domeniul infrastructurii rutiere cât mai prietenoase.
În luna iunie va fi o ediție special dedicată celor mici. Pentru ca aceștia să se bucure în liniște de bicicletele lor și pentru a nu fi expuși pericolelor, acestă tură se va organiza în Parcul Copiilor.
Între noutățile acestui an se află și un proiect ce vizează realizarea unei hărți interactive ce va veni în ajutorul bicicliștilor. Sub numele de „ Map your Way” se apelează la un program deja existent pe plan internațional, cunoscutul „Strava” ce va oferi o oglindă exactă a ceea ce se întâmplă cu cicliștii și a celor mai tranzitate rute din urbe.
Una din primele masuri ce se adresează șoferilor este un mod amical de a atrage atenția asupra pistelor de biciclete ce nu sunt parcări. Cicliștii vor oferi șoferilor „amenzi” simbolice sub forma unor mici pliante ce atrag atenția asupra conviețuirii pașnice între diverși participanți la trafic.
Cei pe două roți vor primi mai multe asemenea flyere și de fiecare dată când vor găsi un autoturism parcat aiurea în disprețul legii vor putea lăsa un asemenea bilețel pe parbrizul mașinii. Acesta specifică:
„Ai parcat pe pista de biciclete, știm că te grăbești și că nu prea sunt locuri de parcare prin oraș, dar asta putea fi o amendă între 250 și 625 de lei și 2 până la 3 puncte de penalizare la permis. Te rugăm lasă pistele de biciclete pentru bicicliști, pentru că o bicicletă în plus înseamnă o mașină în minus în traficul timișorean.”
„Deocamdată am tipărit 500 de flyere. În perioada următoare vom face publice locațiile partenere de unde bicicliștii pot ridica aceste flyere gratuit. Astfel, atunci când vor merge pe pistă și găsesc o mașină parcată pe ea, să lase un astfel de flyer în parbrizul respectiv. Există un număr pentru astfel de sesizări, dar vrem să fim mai personali decât atât și să oprim acest război între șoferi și bicicliști. De asemenea, va fi difuzat și un spot radio, care are legătură cu atenția pe care șoferii trebuie să o acorde bicicliștilor. Vom prezenta și o statistică: anul trecut, șapte bicicliști au murit în județul Timiș în accidente rutiere. Vrem să rugăm șoferii să aibă grijă atunci când fac un viraj, când schimbă banda sau când deschid portiera”, a explicat Ana Munteanu, noul coordonator al organizației bicicliștilor.