5.1 C
Timișoara
joi 28 noiembrie 2024

,,De luni vom intra în grevă generală!” Sindicatele din învățământ anunță că, începând de luni, toate școlile se închid

Negocierile avute miercuri de federațiile sindicale din educație cu premierul Nicolae Ciucă au eșuat, sindicaliștii anunțând că mesajul lor este „clar” – de luni, 22 mai, de la ora 08.00, cadrele didactice vor intra în grevă generală. Amintim că astăzi, între orele 11.00 – 13.00 a avut loc o grevă de avertisment în toate școlile în care există membri de sindicat.

Astfel, peste 100.000 de cadre didactice ar urma să intre în grevă generală, prima după 18 mai, revendicările fiind legate în principal de salarizare.

Sindicate: Greva care a fost anunţată va începe luni, 22 mai, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar

15:22Nicolae Ciucă:

  • Am avut un dialog foarte bun și voi susține că educația e o prioritate pentru actuala coaliție
  • În urma discuțiilor am prezentat care sunt posibilitățile bugetare ale Guvernului în momentul de față. Ne-am angajat să închidem Anexa 8 din legea 153. Este o anexă și o asumare care vizează toate categoriile profesionale care au rămas în acea anexa.
  • De asemenea, ne-am asumat că în programul de guvernare care va fi aprobat săptămâna viitoare împreună cu sindicatele vom înscrie textul convenit din care să rezulte că educația e prioritate națională, inclusiv pe componenta de salarizare. Luni vom avea o nouă întâlnire.

Surse guvernamentale au declarat miercuri că „impactul bugetar este de 300 milioane de lei în acest an pentru creșterea salariilor tuturor categoriilor din Anexa 8. Legea salarizării va fi adoptată în septembrie, după ce vor fi colectate toate datele.”

Anunțul liderilor sindicali după discuțiile avute la guvern cu premierul Nicolae Ciucă.

  • Promisiunile sunt subțiri – că educația va fi prioritară.
  • Greva care a fost anunţată va începe luni, 22 mai, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar
  • Nu avem niciun motiv în momentul de faţă să renunţăm la această formă extremă de protest
  • Nu ne-am dorit-o, era obligaţia Guvernului şi a celor care au putere de decizie, cunoscând problemele noastre, să vină cu soluţii mult mai rapide
  • Şi, aşa cum i-am transmis şi domnului prim-ministru şi domnului Ciolacu, apare o mare problemă, cea legată de credibilitate
  • De luni va fi grevă generală. E posibil să mai fie o discuție cu premierul, dar până atunci mesajul este clar – va fi grevă generală dinn 22 mai, de la ora 8.00.
  • Până acum, guvernanții nu au vrut să își asume grilele de salarizare.

13:01Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, Iulian Cristache, spune că este 100% de acord cu greva generală din învăţământ şi îi îndeamnă pe profesori să meargă până la capăt cu acest demers.

  • „Sunt 100% de acord cu această grevă. Îi îndemn să meargă până la capăt pentru că nu se mai poate, ne-am săturat să stăm cu mâna întinsă la această clasă politică care îşi bate joc efectiv de ţară, nu de sistemul educaţional”, a declarat Iulian Cristache, miercuri, la Prima News, conform News.ro.

12:28Ministerul Educației și federațiile sindicale din învățământul preuniversitar – Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ – transmit, într-un comunicat de presă comun, concluziile discuțiilor pe care le-au avut astăzi, în cntextul grevei de avertisment declanșate de cadrele didactice:

  • Creșterile salariale și alte drepturi de natură salarială solicitate de federațiile sindicale nu fac obiectul contractului colectiv de muncă. Prin urmare, acestea nu pot fi negociate cu Ministerul Educației.
  • În ceea ce privește salarizarea cadrelor didactice, Ministerul Educației a înaintat către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin adresa nr. 8.551/16.02.2023, o serie de propuneri privind noile grile de salarizare pentru personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic. Adresa este semnată și asumată de reprezentanții tuturor federațiilor sindicale în domeniul învățământului, inclusiv învățământul superior. Ministerul Educației susține principiul stabilirii salariului de bază al profesorului debutant la nivelul salariului mediu brut pe economie, urmând ca întreaga grilă să fie construită pornind de la acest principiu.
  • Pentru negocierile privind contractul colectiv de muncă, Ministerul Educației a emis ordinul de ministru nr. 4.200 privind constituirea comisiei de negociere a acestuia în data de 16.05.2023. Mâine, 18.05.2023, va avea loc prima întâlnire a comisiei constituite în vederea negocierii unui nou contract colectiv de muncă.
  • Între Ministerul Educației și reprezentanții federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar există o relație de parteneriat, bazată pe principiile dialogului social. Avem încredere că, prin toate opțiunile disponibile în ceea ce privește dialogul social, vom găsi cele mai responsabile soluții, atât pentru personalul din învățământ, cât și pentru elevii și părinții din România”.

Lider sindical: „În acest moment nu există niciun motiv ca profesorii să renunțe la greva generală”

11:20Marius Nistor, președintele Federației Spiru Haret, a declarat, miercuri, că în acest moment nu există niciun motiv ca profesorii să renunțe la greva generală. De la ora 13.00, sindicaliștii urmează să se întâlnească la guvern cu premierul Nicolae Ciucă.

„În momentul de față nu avem niciun motiv să renunțăm”, a spus el.

Anunţul referitor la greva de avertisment a fost făcut, marţi, într-o conferinţă de presă la care au participat reprezentanţii celor mai mari federaţii sindicale din Educaţie, potrivit news.ro.

„Greva generală va fi precedată, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, de declanşarea unei greve de avertisment care va avea loc în 17 mai, în intervalul orar 11.00 – 13.00, cu încetarea tuturor activităţilor specifice care ar trebui să se desfăşoare în unităţile de învăţământ preuniversitar”, a afirmat Marius Nistor, liderul Federaţiei ”Spiru Haret”.

Potrivit sindicaliştilor, greva generală ar urma să fie declanşată de luni, 22 mai, dată la care ar urma să fie votate în Senat legile Educaţiei.

Pentru declanşarea grevei generale s-au pronunţat peste 70% dintre membrii principalelor sindicate din domeniu.

„Conform datelor referendumului declanşat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret împreună cu FSLI (…) din cei 70.000 de membri de sindicat 73,23% s-au exprimat în favoarea declanşării grevei generale cu începere din 22 mai”, a mai declarat Marius Nistor.

„Nemulţumirile sunt arhicunoscute, nu cred că mai e momentul să le amintim: de la salarii umilitoare, prăbuşirea puterii de cumpărare din cauza inflaţiei, anomalii în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere şi altele. Prin urmare, în urma acestui referendum, la nivelul Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ procentul de grevă este de 71,29% din totalul membrilor de sindicat, ceea ce înseamnă foarte mult. (…) Acesta este rezultatul, este voinţa oamenilor de a declanşa conflictul colectiv de muncă şi de a intra în grevă generală”, a declarat, la rândul său, liderul FSLI, Simion Hăncescu.

Revendicările federaţiilor sindicale din educație:

  • „Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
  • Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei”.

Reprezentanţii sindicatelor au ţinut să precizeze că aceasta este prima grevă generală care se declanşează la final de an şcolar, subliniind că examenele naţionale susţinute de absolvenţii claselor a VIII-a şi a XII-a ”ar putea fi bulversate” de conflictul de muncă.

De asemenea, ar putea fi prima grevă generală după 18 ani.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, marţi seară, că speră că nu se va ajunge la grevă generală şi a anunţat că, în cursul zilei de miercuri, va avea noi discuţii cu sindicaliştii.

Ea a făcut apel la cadrele didactice să supravegheze elevii pe durata grevei de avertisment:

„Eu fac apel la cadrele didactice (…) să supravegheze elevii, chiar dacă nu ţin orele pentru că este absolut normal să nu avem sincope în procesul educaţional şi să nu aducem necazuri familiilor care ştiu că au copiii la ore”.

Sursa: https://www.hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O nouă reformă medicală îi amenință pe pacienții cu dizabilități din toată țara! Riscurile la care aceștia pot fi supuși

Curând, persoanele cu dizabilități riscă rămână fără medici suficient de pregătiți ca să-i trateze, pentru că Guvernul și-a propus să desființeze specializarea de Medicină...

Menajeria de nebuni numită România

După rezultatul surprinzător înregistrat în turul întâi al alegerilor prezidențiale, când candidatul Călin Georgescu a erupt, aparent de nicăieri, ca un vulcan aducător de...

Pardon!

Citește și :