„De la vrajă la vrăjeală” – cu Camelia Burghele

662

Marţi seara, timişorenii iubitori de carte şi frumos care au trecut pe la Librăria „La Două Bufniţe”, au avut ocazia să întâlnească „antropologicul urban”.

Poate mai mult a fost o vrajă, decât o vrăjeală, a sălăjencei Camelia Burghele. Lansarea de carte „De la vrajă la vrăjeală” a avut un succes deosebit, amfitrionul evenimentului cultural fiind Borco Ilin, iar naşii – Marcel Tolcea şi Robert Şerban. După cum spune însăşi autoarea Camelia Burghele, subiectul cărţii nu e decât ”o antropologie asupra naturalului contemporan”, şi porneşte de la tradiţionalul sat românesc, în special satul sălăjean pe care autoarea îl studiază de 20 ani, ajungând cu ritualul magico-religios până în contemporaneitate, tratând o serie de cazuri particulare: modul în care privim magia în politică, în artele plastice, ce înseamnă magie, ce înseamnă vrăjitorie, cum s-a ajuns la vrăjitoria online, ce fac vrăjitoarele moderne, cum restructurează ritualul magico-terapeutic, sau magico-erotic, on line sau digital.

În spaţiul cultural românesc nu există abordări sistematice într-o magie contemporană. Omul de zi cu zi trăieşte într-o magie cotidiană, tot ce e în jurul nostru, televizorul, radioul, internetul, cinema-ul, mallurile, totul e o inspiraţie a magiei. Chiar şi în politică e o magie, între consilieri care sunt consiliaţi de vrăjitoare, terapeuţi, bio-energoterapeuţi sau de flacăra violet. Dacă peste tot în jurul nostru este magie, şi noi trăim în magie.

„A fost o lansare ce a ieşit puţin din tipicul nostru, deoarece autoarea, Camelia Burghele prin cartea sa a făcut o prezentare cât se poate de publicitară, prezentând multe lucruri ce ţin de magia contemporană, incitând atât publicul cât şi pe cei care vor căuta să găsească în cartea ei, nu doar o reflecţie despre ce înseamnă vrăjitoria, ci şi percepţia omului contemporan. E o carte de antropologie contemporană, obligând cititorul să se întoarcă în timp, prin mărturiile autoarei despre satului contemporan, făcând astfel şi o analiză a vrăjitoriei în lumea contemporană de azi”, a spus Marcel Tolcea.

„Camelia face o carte de cercetare antropologică, cum nu s-a scris în zona asta, care îmbină vechiul cu noul, îmbină urbanitatea cu ruralitatea, îmbină tradiţia cu contemporaneitatea, şi o face într-un mod exploziv, tentant şi acroşant. Îţi vine să citeşti cartea numai văzând titlurile din cuprins, fiindcă ea făcând presă, ştie să titreze, ştie să esnţializeze fiecare capitol printr-un titlu foarte bun. Dar şi titlul cărţii „De la vrajă la vrăjeală” este unul care măreşte spectrul de adresabilitate şi sunt convins că cititorii vor căuta şi ce e înăuntru”, a spus Robert Şerban.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.