Incapabili să rezolvăm problemele prezentului și să ne pregătim un viitor mai de Doamne-ajută, deseori — aș spune chiar ciclic — recurgem la aromele unui trecut mitologizat până la absurd. S-ar putea să fie felul nostru de a spune: „Nu mai avem nimic de făcut. Le-am făcut pe toate, înaintea tuturor. Umanitatea trebuie să ne fie recunoscătoare — toată gloria ei de la noi se trage!”
Așa aflăm (a câta oară?) că:
— Împăratul Traian se trage din hatmanul Arbore, fiul lui Menumorut și vărul lui Burebista;
— Sfinxul din Bucegi este un autoportret al lui Dumnezeu omologat de Iosif Constantin Drăgan, il tracologo di tutti tracologhi;
— Dunărea izvorăște la Chilia și se varsă în Munții Pădurea Neagră, ca să știe și neamțul ce e ăla un somotei autentic;
— Bricul Mircea a ajuns în Lumea Nouă înaintea caiacului lui Columb — Pinta, și a canoei lui Ivan Patzaichin — Mila 23;
— Limba latină se trage din limba română, prin bunicuța acesteia din urmă, limba tracă, sau, mai pe șleau spus, latina este un plagiat ordinar, à la Ponta i suoi accoliti, săvârșit de grupul infracțional Cicero-Cato-Tacit-Suetoniu-Ovidiu-Iuvenal-Horațiu și alții.
Vă ofer o secvență de nici zece minute desprinsă dintr-o emisiune dedicată tracomaniei, masă rotundă realizată de Monica Lovinescu pentru Europa liberă, la care au participat lingvistul Cicerone Poghirc și istoricii Mihnea Berindei și Matei Cazacu. O scurtă reîntâlnire „pe unde scurte” cu național-comunismul lui Ceaușescu și protocronismul slujit de „culturnicii” săi, cum îi numea istoricul Vlad Georgescu pe cei gata să cânte o partitură deseori ridicolă.
Pentru alte semne ale unor tulburări, nu doar lingvistice, vă recomand volumul lui Dan Alexe Dacopatia și alte rătăciri românești, Humanitas, 2015. Este o carte „nesuferiă” — asemenea unui espresso fără pic de zahăr.
Și două întrebări, în ordinea firescului proto-traco românesc: dacă tot s-a hotărât eliminarea latinei din școli, nu s-ar cuveni să renunțăm și la mama acesteia, româna? Dacă tot renunțăm la o limbă moartă, de ce să nu renunțăm la două limbi moarte?
Nu de alta, dar să mai aerisim oleacă parcajul lingvistic național și să putem înțelege mai ușor ce scriu, ce spun și ce ciripesc în traco-daca lor „de firmă” marii jurnaliști români de ultimă oră și formatorii de opinie de o jumătate de oră.