Dacă l-ar fi chemat Clausică Johannoiu, Clausică apropiat de Costică, de felul său din Argeş sau Teleorman, ar fi fost mai apreciat. De către noi, de „popol”. Criteriile de „valorizare” ar fi constat, la modul general, din depăşirea atribuţiilor prezidenţiale, prevăzute de o Constituţie, citită, vorba marelui Prozator, doar „pe ici, pe colo” dar nu prin „părţile esenţiale”. Ar mai fi contat la aprecieri provocarea, întreţinerea unui climat „de scandal”, termen ce în media noastră apare mai des decât cuvintele „apă”, „aer”. Câţiva „favoriţi”, mai degrabă „favorite”, pe la Cotroceni, ar fi mărit cota de interes pentru Preşedinte. O mare parte din popor s-ar fi bucurat să-l vadă pe „Marele Şef” prins în niscai hore cu toate etniile României, cu o traistă la spate şi o pălărie cu pene pe cap. Să fie popular, ce Dumnezeu! Apoi, o lipsă fundamentală a „neamţului” e şi aceea de-a fi evitat „flecăreala” pe la televiziuni, intrând aici şi cele mai „selecte” dintre ele. Nefăcându-le pe toate acestea, o doamnă agasantă, vorbăreaţă în exces, cu emisiuni fără cap şi coadă, evident de la o televiziune, întrebată fiind dacă Preşedintele e apt pentru a sta de vorbă cu Donald Trump a afirmat fără ezitare că „NU”, deoarece „nu e suficient de copt la cap”. Să-i lăsăm, însă, pe toţi aceştia în apele lor şi să vedem care mai e şi realitatea. Eu am spus-o într-un articol, publicat cu nu chiar atât de multă vreme în urmă, că din 1989 până acum, Klaus Johannis se apropie cel mai mult de ceea ce ar trebui să înţelegem prin „statura” de preşedinte. În ciuda aparenţelor, poate, e apropiat de poporul român, paradoxal, nu-l fură, nu-i denigrează istoria, văzându-i însă, la nivel de lupă, neajunsurile. E rezervat ca atitudine, fără explozii populiste, nedefilând împreună cu familia prin faţa naţiunii. Nu lasă impresia că ar fi un susţinător, propagator, al sistemului de „pile”, care la noi funcţionează, cu mici întreruperi, de peste cinci sute de ani. E la curent cu problemele statului, deci nu doarme pe „tron” ca şi vechii regi merovingieni, cunoaşte priorităţile naţionale, e pe moment nemulţumit de statutul ce-l avem în Europa. Vrea mai mult şi mai bine. Un alt „plus” al domnului Johannis e faptul că vorbeşte curent germana, engleza şi nu stă rău nici cu limba română. A călătorit şi „în afară”, dar ponderea aici nu o au „excursiile de plăcere”, ci deplasările din raţiuni de stat. Pentru interesele statului român a fost la Bruxelles, la Berlin, deci în Germania, la Paris, deci în Franţa. Nu s-a făcut de râs niciunde, nici un grup de politicieni conducători ori ba, nu l-au izolat. Zilele acestea a fost în Statele Unite, dar nu oricum, la „milogeală”, ci ca un invitat al Preşedintelui S.U.A., Donald Trump. A discutat, scuzaţi-mi clişeul, cu „cel mai puternic om din lume”, între patru ochi, o jumătate de oră. Deci nu a fost vorba aici de vreo „expediere” sau un simplu act de politeţe. Avem de jucat un rol, un rol bine definit, într-o structură militară ce funcţionează după reguli clare. Preşedintele Trump a înţeles că Preşedintele Johannis, la rândul său, Înţelege. În acest dialog, aşa neamţ cum e, apăra totuşi interesele României. Pe acest subiect consider că am spus destul. Chiar şi pentru proşti.
Câteva vorbe, acum, despre Roland Garros. Am stat la Paris aproape patru ani, dar dintre toate „bunurile franceze”, muzee, Gioconda, Napoleon, Arcul de Triumf, Alain Delon, cel mai apropiat m-am simţit de arenele de la Roland Garros. Am locuit aproape de ele. Viaţa însăşi era prezentă acolo, parcă mai mult decât oriunde, cu suferinţele şi satisfacţiile ei. Mari campioni victorioşi, mari campioni daţi jos de pe soclu. Niciunde aceste schimbări de situaţii nu erau ca acolo. Punând punct acestui articol amintesc de finala feminină, Halep-Ostapenko. Meci abrupt, lovituri fără menajamente, greşeli cu toptanul, partea spectaculară oarecum în suferinţă. Putea câştiga oricine. Ca de obicei, vrând să fie ultra-patrioţi, comentatorii noştri, pe partea relatărilor obiective au rămas repetenţi. Tot ce izbutea Simona, comentat superlativ, ce reuşea adversara, aproape trecut sub tăcere. Pur şi simplu nu-i frumos. Şi nici urletele Simonei nu erau tocmai fair-play. Pe când se vor scoate răgete şi la şah? Fără istoric, la masculin trofeul l-a câştigat Nadal.
Articol foarte bun.