5.1 C
Timișoara
vineri 29 noiembrie 2024

De la închirierea unui apartament, până la Poliție nu e decât un singur pas! Ce a pățit o tânără studentă la Medicină

Chiriile sunt la mare căutare în Timișoara. Iar unde cererea este mare, apar și… țepele. Iată ce a pățit o studentă la Medicină, care a dorit să închirieze un apartament în Timișoara.

Tânăra a găsit un anunț perfect pe Publi24. Anunțul îi aparținea lui „Marin Luca”. Apartamentul era de „2 camere, situat pe Calea Circuvalațiunii, etaj 2, bloc cu ING Bank, lângă Mc Donald’s, Penny și Kaufland. Prețul chiriei este fix, chiria 1.300 de lei, cu contract la ANAF”. Așa își promova proprietarul apartamentul în interacțiunea cu tânăra studentă.

Ba mai mult, acest Marin Luca susținea că lucrează în Anglia de trei luni și va sta acolo patru-cinci ani. Bărbatul pretindea că nu are pe nimeni „de încredere” în țară și că nu putea să-i arate tinerei apartamentul.

Omul a îndemnat-o pe tânără să-i dea banii pentru chirie, anticipat pe trei luni, și să-i transfere într-un cont prin WesternUnion. Este vorba despre suma de 3.900 de lei, bani pe care bărbatul i-a cerut în schimbul chiriei și pe care s-a jurat că nu îi va trece pe numele lui până când tânăra nu va vedea apartamentul.

În capturile de ecran se vede cum individul îi spune tinerei că nu dorește să vină din străinătate să-i arate apartamentul, până ce aceasta nu va transfera banii. Ba mai mult, i-a spus că valoarea comisionului este de 100 de lei, bani pe care acesta s-a angajat că-i va returna când se vor întâlni.

Fata s-a prins că trebuie să fie ceva necurat la mijloc.

„Prima dată prețul, era prea mic pentru un apartament așa frumos, după aceea a fost faptul că nu voia deloc să vorbim la telefon. În final, mi-a cerut transfer cu Western. Aia a fost bomba”, mărturisește tânăra studentă la Medicină.

În capturile de ecran se vede cum tânăra l-a confruntat pe individ cu furie, spunându-i că nu-i va oferi niciun transfer. Bărbatul însă a continuat să susțină că el nu i-a cerut tinerei transferul pe numele lui. Și chiar s-a enervat, spunându-i tinerei că ar trebui să-și ceară scuze.

Nu este singura persoană care s-a confruntat cu o asemenea escrocherie

 

Fata și spus povestea pe un grup de chirii. Unde a primit numeroase comentarii de la persoane care fie au văzut și ele același anunț, fie au prieteni care au întâlnit exact aceeași excrocherie.

Contul de email al „proprietarului” era, de fapt, fals — avea o fotografie furată de internet. Fotografia înfățișează doi tineri căsătoriți care țin în brațe un copil.


Fotografia îi aparține timișoreanului Mihai Rocaș, care a fost, în mai multe rânduri, victimă a furtului de identitate

Fotografia îl surprinde pe timișorean alături de fosta sa soție, dar și de copilașul lor.

„Este poza de la profil care o aveam eu înainte. În trecut, am mai văzut anunțul pe Olx, Publi24 și, recent, am început să o văd și pe Facebook”, spune Mihai Rocaș.

Acesta spune că nu este prima dată când a văzut același anunț. El a mai avut astfel de probleme în urmă cu șase luni.

„În urmă cu șase luni m-a sunat o cunoștință să mă întrebe dacă mi-am luat un alt apartament în Circumvalațiunii. I-am zis că nu. Și mi-a povestit cum ea a vorbit cu cineva care avea la mail poza mea și a îndemnat-o să-i dea un avans. Acea cunoștință, înainte să-i trimită banii, a preferat să ia legătura cu mine fiindcă mă știa. Și am lămurit persoana că, de fapt, nu sunt eu, eu nu mi-am cumpărat niciun apartament”, poveste Mihai Rocaș.

Atunci apărea numai pe site-urile de închirieri, iar Mihai raporta falsul anunț cu fiecare ocazie cu care îl vedea. Acum anunțul a reînceput să apară din nou, acum patru zile, de această dată și pe grupurile de Facebook.

Acesta a fost postat pe diverse platforme de închiriat apartamente și chiar și pe site-ul unei cunoscute agenții. Deși proprietarul l-a șters între timp, am reușit să găsim un „ciot” și site-urile pe care a apărut.

Ca situația să nu se repete, timișoreanul va face demersurile legale împotriva acestei escrocherii.

 

1 COMENTARIU

  1. Multumesc foarte mult pentru aceasta stire ,domnul ma contactat si pe mine si pana la urma am descoperit acest site care ma ajutat sa ma scap de probleme ,l-am blocat pe dansul si sper ca nimeni sa nu pateasca ceva cu el!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :