La sfârșitul acestui an, se fac taman 32 de ani din acel decembrie 1989 — încă prea puțin clarificat — care ne-a scos cu forcepsul din societatea socialistă multilateral dezvoltată și ne-a aruncat în capitalismul care, de ceva vreme, pretinde că se împacă foarte bine cu ecologizarea, digitalizarea și, mai nou, cu sexualizarea a tot și a toate de pe pământ. În decembrie 1989, lua ființă Frontul Salvării Naționale (FSN), condus de un Ion Iliescu, care, cu zâmbetul larg, ne anunța că, sub cupola acestui Front, își găsesc locul toți tovarășii, toți oamenii de bine, care încă mai cred în idealurile trădate ale socialismului și ale mișcării muncitorești revoluționare. Cu acest mesaj și sub stindardul nobilei intenții de a salva Națiunea, în mai 1990, FSN-ul câștiga detașat alegerile parlamentare, dar și pe cele prezidențiale, făcându-i pe cei mai mulți dintre români să creadă că drumul lor spre capitalism este garantat. De fapt, românii tânjeau după prosperitatea vest-germană ori după fericirea nord-americană, despre care auziseră câte ceva de pe la bunicii lor ori de pe la rudele care reușiseră să fugă în Occident înainte de 1990. În doi ani după primele alegeri libere (vă rog să nu zâmbiți!) din acel 20 mai ’90, FSN-ul începuse deja să ia apă, iar imaginea asumată, de salvator național, pierdea din culoare. Așa că dl Iliescu — bine instruit în ale conducerii maselor muncitorești — schimbă denumirea partidului pe care îl conducea, din Frontul Salvării Naționale, în Partidul Social-Democrat Român. În 1992, la aproape trei ani de la împușcarea ticălosului cuplu Nicolae și Elena Ceaușescu, era cazul ca cei care preluaseră (numai ei știu cum) conducerea țării să-și asume o ideologie. Românii încă credeau în așa ceva, iar cei mai educați dintre ei înțelegeau că Iliescu și „ai lui” erau urmașii politici ai regimului ceaușist, în timp ce liberalii, țărăniștii și, mai apoi, democrații lui Petre Roman deveniseră cei care, într-un fel sau altul, i se opuneau celui proaspăt instalat la Palatul Cotroceni. Așa că dl Iliescu, împreună cu marțienii, bârlădenii, ghermanii, teodoreștii și văcăroii de serviciu au declarat în mod solemn că, în România, ei reprezintă stânga politică, respectiv social-democrația. Gata cu salvarea și salvatorii „țărișoarei” și a „boborului”! Totul pentru construcția capitalismului… pardon, pentru construcția economiei sociale de piață (căci de capitalism autentic nu putea fi vorba), economie pe care au așezat-o și în Constituția anului 1991… și acolo a rămas până astăzi.

Prin 2016, România se trezește, din nou, obiect al preocupării unor exaltați. Mai puțin instruiți, dar și mai puțin venali (pe moment) decât pedesereii de odinioară, noii salvatori se constituie într-un partid căruia îi vor spune Uniunea Salvați România. Inițial, aceștia au refuzat să se poziționeze politic și, implicit, ideologic, crezând (în mod ușuratec) că este suficient de convingătoare pentru popor doar calitatea asumată de ei: aceea de vajnici luptători întru scoaterea României din mâinile clasei politice autohtone, pe care o catalogau, global și nediferențiat, ca fiind una coruptă și putredă. Habar n-am dacă useriștii de atunci cunoșteau acest lucru, dar ar fi trebuit să știe că și dl Ion Iliescu îi prezenta pe țărăniștii și liberalii anilor ’90 ca fiind putrezi, trădători, mâncători de pâine albă, dușmani ai poporului muncitor și slugi ai puterilor occidentale. Cu un asemenea discurs și profitând din plin de imaginea proastă pe care dl Traian Băsescu, dar și alții reușiseră să o facă întregii clase politice românești, useriștii au făcut un rezultat nesperat de bun la niște alegeri europarlamentare, iar mai apoi s-au descurcat binișor și la alegerile parlamentare, respectiv la cele locale. Între timp, atacați fiind de unii și de alții (băsiști, pesediști și liberali, deopotrivă), care îi acuzau de neo-marxism, salvatorii de rit nou au decis să se poziționeze din punct de vedere politic, astfel că, în urma unui referendum (organizat după modelul telefonului fără fir), s-au declarat partid de dreapta. Waw, și salvatori și de dreapta?! Pare un fel de defilare nocturnă a unor băieți care își luminează drumul cu… fasciile…

Când, imediat după căderea regimului dictatorial ceaușist, un partid organizat pe vechea structură instituțională și de cadre a defunctului Partid Comunist Român se înfățișa lumii în forma unui Front al Salvării Naționale, îți puteai imagina că cei implicați au apucături sandiniste. Dar când, la aproape 30 de ani de la trecerea României la democrația de tip liberal, își face apariția un partid sub forma unei Uniuni care, la un moment dat, se declară a fi de dreapta, dar care — pe un ton specific exaltării fasciste sau comuniste (că tot au aceeași rădăcină marxistă) — își propune să salveze România, te întrebi ce anume îi mână în luptă pe cei care au organizat o asemenea formațiune politică? Am înțeles că vor să ne salveze, dar de cine sau de ce anume?