Manipularea mediatică, războiul cuvintelor, văzut de jurnalistul Raico Cornea
-Domnule Cornea, recent a apărut la Belgrad cartea „Războiul cuvintelor” ce analizează manipularea mediatică ce a avut loc în conflictele balcanice ce au destrămat Federația Jugoslavă. Iar mai apoi fenomenul a continuat și în spațiul ucrainean. De unde această idee?
– Totul a plecat de la teza mea susținută la Universitatea de Vest cu titlul „Limbajul urii, exprimarea mediatică în conflictul din fosta Jugoslavie”. Am urmărit subiectul în continuare ani de zile în presa internațională și jugoslavă și, după mai mult de 15 ani, iată că a rezultat o carte.
Dacă nu pot schimba nimic cu teza respectivă, măcar cei care făcut această manipulare mediatică să știe că știm. Adică nu suntem tâmpiți. Acolo am analizat, în teză, inclusiv cum a evoluat ideea jugoslavă. E foarte interesant că ideea jugoslavă apare cam în același timp și la croați și la sârbi. Însă! …Croații o percep total diferit față de sârbi. Și anume… Dacă sârbii au zis „Jugoslavia va fi o soluție veșnică pentru toate aceste popoare” (slave din Balcani) la ceilalți a fost altfel. Dar croații au considerat cam așa: „Da, acceptăm Jugoslavia până când se crează condițiile istorice, politice și economice pentru a avea un stat croat independent”. Au așteptat aproape optzeci de ani și l-au făcut. Dovadă că acest lucru este așa cum spun este și faptul legat de al doilea război mondial. Cum au prins momentul propice când au intrat trupele lui Hitler în Zagreb imediat au cucerit jumătate din Bosnia sau chiar mai bine de jumătate din Bosnia și Herțegovina și au creat așa numitul stat croat independent.
-Ca jurnalist și om de litere de etnie sârbă vezi croații, sârbii, bosniecii ca popoare diferite sau doar ramuri ale aceleiași nații?
-Ce întrebare grea! Este exact aceeași poveste ca și cu limba. Dacă limba este una singură și comună sau sunt mai multe limbi. În opinia mea limba este aceeași. Dar a suferit modificări de denumire, de introducere a unor regionalisme, în funcție de situația politică și relațiile între cele două popoare mai mari din fosta Jugoslavie ce erau cele mai influente, adică sârbii și croații. De aceea avem perioade când a fost recunoscută ca o singură limbă cea sârbo-croată sau croato-sârbă. Și au fost și perioade, cum e și acum, când fiecare e cu limba lui. Uite exemplul meu. Eu, peste noapte, cu limba sârbă ce o vorbesc, am devenit brusc, fără să știu, poliglot. Acum am ajuns să vorbesc și croată, bosniacă, muntenegreană.
-Poate că înțelegi ceva și din macedoneană…
-Da sigur. Singura pe care nu o putem înțelege noi, sârbii, este slovena, care este mult diferită și greoaie. În timpurile jugoslave, în Slovenia era singurul studiou regional (de televiziune) care avea totul subtitrat.
– Care a fost factorul declanșator al cărții?
-Ideea a pornit de la profesorul Radan care mi-a propus odată să-mi pregătesc un doctorat. Și așa a pornit povestea: am plecat de la o idee cât se poate de logică. Și anume. Cu toții știm că, înainte de a izbucni războiul din fosta Jugoslavie, toată lumea zicea că sârbii sunt ultranaționaliști, sârbii sunt așa și așa.
Primele semne de ură, de limbaj al urii, că eu fac diferența între discursul urii și limbajul urii. E cu totul altceva. Discursul nu presupune folosirea mass media. Poți la o întrunire, sau face to face, folosi un discurs încărat de ură. Dar limbajul presupune folosirea mijloacelor de comunicare în masă. Am pornit de la ideea simplă. Am zis așa: cel care după 70 sau 80 de ani vrea să iasă dintr-o comunitate este cel ce trebuie să-și schimbe limbajul, discursul public. Trebuie să explice de ce nu îi mai este bine după 80 de ani să trăiască în Jugoslavia comună. Atunci, scormonind și analizând presa din republicile foste federale, am ajuns la niște rezultate foarte interesante. Primele semne de secesiune, de limbaj al urii, au apărut prin anii 70, unde credeți? În Slovenia! În publicația „Mladina”. Imediat după, a apărut și în Croația, că a fost un efect de tăvălug. Este interesant că acest război a fost pregătit din punct de vedere mediatic, în opinia mea. Presa a pregătit, a învrăjbit popoarele și populația din Jugoslavia. Presa din fosta Jugoslavie a tras doar un semnal de alarmă. Subiectul a fost preluat de presa din occident, care are mai multă putere, mai multă influență și așa s-a creat o imagine negativă a sârbilor. Foarte ciudat că, realist vorbind, sârbii nu au avut nici un motiv să apere Jugoslavia. Pentru că în momentul în care s-a format Jugoslavia, în 1 decembrie 1918 ei erau singurii învingători, adică din tabăra celor ce au câștigat războiul. Croații erau de partea Austriei ce a pierdut războiul, deci nu puteau pune condiții. Atunci sârbii puteau să numească noul stat Serbia și atât. Dar Alexandar Karadjordjevic nu a vrut. El avea ideile lui (,,cu frații noștri croați să avem un regat mare”) care să împace și capra și varza. De aici și primul nume al țării, Regatul serbilor, croaților și slovenilor.
Oricum Serbia, ca stat mare, nu ar fi rezistat, pentru că relațiile interetnice erau mult mai accentuate. Plus să nu uităm că prin apariția lui Tito, care a fost croat, era imposibil ca Jugoslavia să se numească doar Serbia. Dar sunt și istorici care pun problema cam așa. De ce a venit Tito să ridice partizanii împotriva germanilor în al doilea război mondial la Belgrad? Dar sunt și răspunsuri ciudate. Mai întâi că nu prea avea cu cine la Zagreb, acolo populația l-a primit cu flori pe Hitler și se pupau cu soldații germani. În al doilea rând, a venit la Belgrad pentru că acolo, pentru împușcarea unui neamț, aceștia ca represalii împușcau o sută de sârbi nu o sută de croați. Eu nu cred în scenarii paranoice dar sunt fapte.
-Tito, chiar dacă era etnic croat, nu a dus o politică prea evident pro-croată.
-Nu, deloc! Nu a fost procroat. Pentru că în 1972, când a avut loc așa numita „primăvară de la Zagreb”, a tăiat toată conducerea Partidului Comunist Croat. A făcut ravagii. Nu avea treabă că sunt croați sau sârbi, dar rămâne în continuare deschisă întrebarea de ce singura fostă republică din Jugoslavia a fost împărțită în trei de Tito? Așa numita Serbia mică, Voivodina și Kosovo. Unii zic că s-a temut de Serbia. Chiar am găsit afirmația unui istoric jugoslav (nu știu de ce nație) care spune că Tito s-a temut precum Ceaușescu de Banat. Deci exact ca la noi, în România. Iar cu Kosovo e cam încâlcit. Tito a murit cu ideea sa tâmpită că prin Kosovo va atrage Albania în Uniune. De aceea tot ce primea ajutoare de la englezi, arme, uniforme și alte materiale, o mare parte le trimitea lui Enver Hodja. Dar, în opinia mea, Tito a fost unul din cei mai mari politicieni ai secolului trecut. Comuniștii lui au crezut în egalitate și frăție. A fost cel mai mare șmecher al secolului. În 1948 i-a spus câteva lui Stalin și i-a întors spatele. Apoi a luat credite imense din occident. Ce influență a avut și cât de șmecher a putut fi ca să facă Mișcarea Țărilor Nealiniate? Care a cuprins țări precum Indonezia sau India, state uriașe, cu o populație imensă.
Este foarte ciudat că toată lumea crede că primele semne ale limbajului urii au apărut în presa din Belgrad. Nu este adevărat. Eu demonstrez că nu este adevărat. Nu e logic … Când doi sau trei se află într-o asociație, cel ce vrea să părăsească asociația își schimbă discursul.
-La Belgrad ai povestit despre o agenție de presă străină implicată în manipulare.
– Da. O firmă de PR numită Ruder Finn, angajată prima dată de guvernul croat, după acea a fost luată și de Alija Izetbegović pentru Bosnia. Iar mai apoi au lucrat și pentru albanezii din Kosovo. Deci acest tip numit James Harff are un interviu foarte interesant cu un jurnalist francez care, printre altele, îi spune că informațiile lansate s-au dovedit a nu fi adevărate. Iar tipul, cu tupeu, răspunde că nu au fost plătiți să verifice informațiile, doar să le plaseze în interesul clientului. Au promovat afacerea ca pe un produs. Mai spune că a fost foarte greu la început. Când s-a făcut o analiză, totul era în detrimentul croaților și totul le mergea ca o mănușă sârbilor. Erau câștigători în ambele războaie mondiale, au dat jertfe imense. Iar croații au fost veșnic invers. Dar au avut o idee genială care a transformat rapid imaginea clienților în una foarte bună: introducerea cuvântului „lagăr” în discurs. În momentul în care s-a vorbit prima dată de lagăr de către Roy Gutman de la NewsWeek a fost o adevărată întoarcere. Așa s-a ajuns paradoxal ca și croații, ca aliați ai germanilor, să fie susținuți de evrei. Ei au un puternic resentiment când aud de lagăre. Să nu uităm că în lagărul de la Jasenovac croații au lichidat evrei, țigani…
Oficial, politica statului croat independent (din anii 40) a fost de a epura etnic teritoriul lor. Nu e un secret că Ante Pavelic (conducătorul regimului de la Zagreb) dorea rezolvarea problemei sârbilor prin trei metode, catolicizarea unei treimi, lichidarea fizică a altei treimi și alungarea restului. În subconștientul lor au rămas aceste idei.
Revenind la carte. Toți spun de sârbi că sunt ultranaționaliști. Măcar din punct de vedere filologic (că asta e baza mea) am demonstrat că e din contra… Am spus că există un dezinteres față de limba sârbă. Și acum, în drumul Belgradului, există o firmă mare ce se numește Jugo Hemia. Și azi mai au Jumco sau Jugodrvo. Până ieri au avut JAT. Deși Jugoslavia nu mai există de 25 de ani. Croația a schimbat imediat toate denumirile. Nu doar de străzi. Chiar și de orașe. În timpul războiului au dat o lege ce interzicea folosirea anumitor cuvinte ce sunau sârbește. Așa ceva nu s-a mai întâlnit în alte țări.