Unul dintre nodurile gordiene ale relației dintre Timișoara și guvernele post-decembriste, care s-au derulat pe malurile Dâmboviței, a fost și rămâne Pădurea Verde.
Proprietate a statului român și administrată ca urmare de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, este limpede și pentru un elev de clasa pregătitoare, dacă nu chiar de grădiniță, că Pădurea Verde se va transforma într-o pădure urbană, o zonă de agrement pentru ceea ce va fi mai târziu metropola Timișoara.

Se întâmplă ca și în cazul CFR, a Gării de Nord și a căilor ferate care taie orașul în două.
În primul rând, Timișoara are nevoie de o Gară de Nord la standardele pe care și le doresc cetățenii, adică ultramodernă.
Ceea ce nu se poate face, însă, fără binecuvântarea celor de la București.
Tot eminențele cenușii rătăcite printre sertarele și rafturile centralizate ale statului român, ar trebui să priceapă că liniile ferate (cel puțin) de la Gara de Nord până la Gara de Est sufocă dezvoltarea Timișoarei.

Cam tot așa se întâmplă și cu Pădurea Verde.

Masivul forestier situat în nord-estul Timişoarei, cu o suprafaţă de aproximativ 724 ha, este amenajată sistematic în careuri de 15 ha, dar nu este amenajată corespunzător pentru a fi considerată pădure-parc, zonă de agrement.
Nu aparţine nici Primăriei Timișoara și nici Consiliului Județean Timiș.
E greu de spus din vina cui.
Poate și a autorităților locale, dar…

Nu trebuie uitat că încă din mandatul de prim-ministru al lui Adrian Năstase, Timișoara l-a avut în linia întâi a politicii și administrației românești pe Ilie Sârbu.
Care s-a ocupat, printre altele, chiar de… administrarea pădurilor.
Și, chiar mai mult decât atât, șef la Romsilva a fost vreme îndelungată Adam Crăciunescu, omul de încredere al lui Ilie Sârbu și vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.
Este greu de crezut că dacă s-ar fi dorit cu adevărat binele comunității timișorene, Pădurea Verde nu ar fi fost cu ușurință trecută în proprietatea orașului…
Subiectul a fost mestecat electoral de gurile jucăușe de pe timpul struțocămilei supranumite USL și cam atât.
Și gata!… Kaput, vorba lui Ilie și Daciana, euro-mama mâncatului natural 100%.

Pădurea Verde reprezenta ”elementul de primă importanţă recreativă a oraşului, cu funcţionalitate multiplă şi vizată la o încărcare foarte mare cu vizitatori” și în Studiul privind zona de agrement Pădurea Verde Timişoara, întocmit de IPROTIM în 1972, când s-a și propus amplasarea, în interior, a unor obiective recreative deosebite.
Până una-alta, însă, măcar excluderea tăierilor principale timp de aproape o jumătate de secol a dus la înaintarea în vârstă a arboretelor, la o creştere a volumului coroanelor şi, implicit, la o creştere a efectului ecologic.

5 % din arborii existenţi în Pădurea Verde au vârsta cuprinsă între 101 şi 120 de ani, 21 % între 81 şi 100 de ani, predominând arborii cu vârsta cuprinsă între 61 şi 80 de ani în proporţie de 41%.
Din datele cartografice din perioada 1723-1725 şi 1776, spun specialiștii, rezultă că exista pădure în zona unde este situată Pădurea Verde, numai că era mult mai mare, întinzându-se și peste comuna Dumbrăviţa.
În secolul al 19-lea, o mare parte a pădurii a fost defrişată, înfiinţându-se comuna Dumbrăviţa.
Pădurea Verde a prezentului are caracter artificial, prima amenajare având loc în anul 1860, de către Serviciul Silvic Maghiar, urmată de alte două amenajări în 1894 şi 1908.
În anul 1947, trece la Direcţia Silvică Arad şi inclusă în Ocolul Silvic Timişoara, ocol de vânătoare.

Pădurea este străbătută pe o lungime de 2,6 km de pârâul Behela, afluentul Canalului Bega, care alimentează, înainte de a intra în pădure, lacul de la Dumbrăviţa, locul de agrement pentru turişti şi pescari.
Speciile lemnoase care cresc în Pădurea Verde sunt foioasele ca cerul (Quercus cerris), frasinul (Fraxinus excelsior), jugastrul (Acer campestre), cornul (Cornus mas), arţarul tătăresc (Acer tataricum), stejarul pedunculat (Quercus robur), paltinul de câmp (Acer platanoides) și ulmul de câmp (Ulmus campestris), se spune într-un studiu ceva mai vechi.
Specia predominantă este stejarul Quercus sp., care se găsește în proporţie de 69 %, urmată de frasinul Fraxinus excelsior, pe la vreo 10 %.