Rareş Bogdan, capul de listă al PNL la europarlamentare, e chiar ce trebuie. La fel ca Laura Codruţa Kövesi, Monica Macovei, Corina Creţu i tutti quanti, de la Siegfried Mureşan la Ioan Mircea Paşcu, care ne reprezenta în toamna lui 1989 la Phenian, în Coreea de Nord, la Festivalul Internaţional al Tineretului şi care azi ne reprezintă la Bruxelles, este chiar vicepreşedinte al Parlamentului European. UE e cu ei, ei sunt UE. PNL, prin Rareş Bogdan, anunţă clar ce le va oferi alegătorilor săi la europarlamentare : vorbe goale, principii bombastice, insulte cât cuprinde la adresa adversarilor, mediocritate, incultură, stat paralel, SRI, Eduard Hellvig şi Klaus Iohannis, preşedintele über alles. Şi mai ales „emisiuni”. Multe emisiuni… Rareş Bogdan o să-şi facă „treaba”, cum îndeobşte se repetă ambiguu, scremut acest calc din engleză.
Şansele ca PNL să se apropie în jos, descendent, de 7 % sunt foarte bune. USR + Plus îl poate depăşi deja de la europarlamentare. Până la parlamentarele de anul viitor, după trei runde de alegeri ratate şi pierdute, se va duce lângă PNŢCD, nu într-un loc cu verdeaţă, unde nu este nici întristare, nici suspin, ci într-un cimitir al dracilor politici, dacă există aşa ceva.
Ai putea crede că e vorba de o conspiraţie împotriva partidului care se pretinde, impostor, moştenitorul direct al Brătienilor. Dacă e o conspiraţie, nu poate fi vorba decât de una a prostiei, a amatorismului, a incompetenţei crase. Cum să le poată face vreun bine alegătorilor săi acest PNL, condus de un Ludovic Orban nul (os de ofiţer de Securitate, şi nicidecum de Brătieni), împreună cu câteva dame isterice, obraznice şi foarte dubioase şi ele, şi mai ales cu PDL-ul Vasile Blaga, foarte exersat în meseria de hrebenciuc, specialist în EADS, când partidul nu poate face ceva de Doamne ajută pentru pentru el însuşi ? Faptul că peneliştii fac apel la „providenţialul” Rareş Bogdan va introduce pe scena publică o confuzie suplimentară între acţiunea politică necesară şi propaganda cea mai ordinară, ceea ce nu poate fi decât fatal pentru ce-a mai rămas din ghiveciul numit încă PNL (fostul PNL, PDL, Klaus Iohannis, statul paralel). O fuziune cu PMP-ul lui Băsescu se impune înaintea dezastrului final.
Rareş Bogdan – o non-identitate, un neant politic, o carte de joc, un joker sau, mai degrabă, un păcălici – a fost trimis, evident, în misiune. Misiunea lui pare a fi aceea de a arunca în aer PNL-ul, ultimul partid istoric, cel puţin cu numele, cu pretenţiile. Nu e deloc exclus ca guristul TV să se retragă în ultimul moment de pe lista PNL. Nu aşa s-a întâmplat şi cu Marian Munteanu, pupilul de suflet al lui Măgureanu, candidat PNL la primăria Capitalei ? Cu rezultatele care se cunosc. Şi chiar dacă va deveni europarlamentar PNL, asemănarea lui cu Elena Băsescu, Corneliu Vadim Tudor sau Gigi Becali e tot falimentară, cu toate ţipetele lui penibile de mare democrat. Cui va folosi până la urmă această sinucidere în grup a PNL ? USR-ului sau PSD-ului ? Şi unora, şi celorlalţi ? PNL, prin fuziunea cu PDL (sau PD), e considerat de multă vreme un partid al Securităţii celei vechi. USR e văzut ca partid al Securităţii celei noi şi care trebuie să câştige. Fii şi nepoţi contra taţi şi bunici. Pentru că totul se petrece, de fapt, în familie. Nepotismul e regula de fier pentru supravieţuirea Sistemului securistic.
După cum subliniază politologii occidentali, mai liberi pe altermedia, „înainte de a te întreba pentru ce partid şi ce deputat să votezi, este important să-ţi pui o altă întrebare : dorim ca deciziile vitale pentru ţară şi pentru populaţie să fie luate nu la nivel naţional, ci la un nivel supranaţional, independent de interesul naţional ? Dacă asta dorim, trebuie să mergem să votăm, prea puţin contează pentru cine. Dacă nu, trebuie mai bine să stăm acasă […], ca să rămânem în viaţa reală, cea în care avem un stat şi o naţiune, o lume democratică atât cât este posibil. O lume asupra căreia populaţiile pot avea încă un control” (Karine Bechet-Golovko). În acelaşi studiu se vorbeşte despre „suveranitatea europeană” (e citat Emmanuel Macron) – o enormitate, o înşelăciune –, se vorbeşte de „cetăţenie europeană” – o ficţiune, cum tot o ficţiune e şi moneda euro, devastatoare pentru cei mulţi –, iar în curând se va ajunge la oximoronul complet aberant „cetăţenie universală”. Asistăm, de fapt, neputincioşi la o despuiere a cetăţenilor europeni de toate drepturile câştigate în aproape 200 de ani de exerciţiu democratic (mai ales în Marea Britanie şi în Franţa) şi instaurarea unui nou medievalism economic (expresia lui Mircea Vulcănescu) sau chiar a unui nou sclavagism care nu-şi spune numele. Nu puţini sunt cei care afirmă că scamatorii de azi sunt, de fapt, tot scamatorii de ieri, cei care au impus comunismul în Rusia în 1917 şi în toată Europa de Est după cel de-al doilea război mondial.
Despre alegerile europene se va mai scrie mult şi neortodox. Deocamdată să spunem că, după Brexit, după Donald Trump, după Vestele galbene din Franţa, după punerea la colţ pe coji de nucă a Poloniei, a Ungariei şi a Italiei, după toate agresiunile venite dinspre UE la care România a trebuit să facă faţă, cu ambasadori complet nediplomatici la Bucureşti, multora nu le mai rămân decât trei abordări posibile faţă de votul cerut de această aşa-numită nouă Uniune Sovietică, nouă „închisoare a popoarelor”. Primul şi cel mai simplu răspuns este să nu te prezinţi la vot. Absenteismul masiv, prevestit deja de toate sondajele, va diminua capacitatea UE de a face rău mai ales celor mici. Dacă totuşi ţii să mergi la vot, poţi foarte bine să votezi alb, deşi votul alb nu este încă luat în considerare. Iar dacă insişti să votezi, atunci poţi să-i votezi pe eurosceptici, pe naţionalişti (cum ar putea fi eventualul canditat Sebastian Ghiţă, reprezentantul unor securişti seniori naţionalişti, care mai există totuşi), pe populişti, adică pe aceia care ţin cu poporul… şi nu cu tagma jefuitorilor globali.