O tânără s-a sinucis în cartierul Gheorgheni din Cluj, înainte de Revelion, fiind găsită fără suflare de către fratele ei, în apartamentul în care locuia singură. Înainte să decidă să-și ia viața, a postat pe Facebook un mesaj pentru prieteni, scrie Știri de Cluj.
Alina avea 30 de ani și s-a spânzurat cu un cablu de prelungitor. Fratele ei a găsit-o și a alertat poliția, sosită rapid la locul faptei. Conform mai multor publicații locale, care citează declarații ale vecinilor fetei, aceasta era depresivă și ar mai fi încercat și în trecut să se sinucidă.
„Polițiștii au fost sesizați în jurul orei 16.00, joi, 31 decembrie 2020. Cadavrul persoanei a fost transportat la IML în vederea efectuării autopsiei, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care a survenit decesul persoanei. Cercetările sunt efectuate în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de ucidere din culpă”, au comunicat anchetatorii. Joi de dimineață, la ora 4.35, Ioana Alina Petruș a postat un mesaj tulburător pe Facebook: „Într-un singur an, s-au întâmplat multe. Au venit și au plecat multe sentimente și persoane. Alina avea 30 de ani. Foto: Facebook / Petrus Alina Cei pe care îi iubeam (dintre cei care au plecat)…. au devenit simple cunoștințe, iar simpli străini au devenit totul. Datorită vouă m-am schimbat… Am învățat cui să îi mulțumesc și pe cine să ocolesc… Fiecare dintre voi v-ați lăsat o amprentă în sufletul sau mintea mea (mai mult sau mai puțin bună)… Așa e cursul vieții… Ce e azi, poate dispărea mâine… Așa că, profită de fiecare zi, fiindcă e unică!! Vă mulțumesc tuturor. Deși prematur, vă doresc tuturor un An nou mult mai bun, mai fericit, mai împlinit și mai liniștit!! La mulți ani dragilor!”. Zeci de prieteni au postat mesaje de condoleanțe pe rețeaua de socializare, Alina fiind fan înfocat al lui U Cluj, membră activă în galeria Șepcilor Roșii.
Sursa: Libertatea