Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, nu susține ideea încheierii unor polițe de asigurare de viață pentru personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).
El a declarat, duminică, că este mai eficient să despăgubești un angajat ISU sau familia acestuia, în cazul unor invalidități sau decese, decât să plătești polițe anuale către companiile de asigurări.
„De regulă nu se fac asigurări, ci se asigură sume de compensare dacă se întâmplă ceva. Noi avem aceste sume. Poate că trebuie acolo lucrat, ajustat acest lucru, dar în loc să faci o asigurare pentru o armată întreagă de 27.000 de oameni, unde, din fericire, numărul accidentelor este foarte mic, mai bine stabilim un mecanism prin care, dacă este un accident sau ceva, atunci compensăm familia și persoana respectivă, dacă e vorba de invaliditate, printr-o sumă care este corectă și pe care, de altfel, putea să o primească de la asigurări”, a afirmat șeful DSU.
Raed Arafat susține că mecanismul de compensare funcționează și în alte state ale Europei, considerând că militarii ISU au posibilitatea de a încheia polițe de asigurări individuale.
„Am verificat și în alte țări. Cine dorește să se asigure de regulă se asigură personal, dar, într-adevăr, statul vine cu compensări și cu sprijin dacă se întâmplă vreun deces sau o invaliditate în timpul unei intervenții. Este mult mai eficient decât să asiguri pe toată lumea și să plătești prime de asigurări foarte mari în fiecare an”, a adăugat Arafat.