1.1 C
Timișoara
joi 26 decembrie 2024

De ce nu curge bere din fântâna arteziană, operă a ,,arhitectului” Lae Robu?

Reportaj absurd ori real sau mai degrabă comic din cotidianul citadin unde vine și răspunsul la întrebarea din titlu.

E vară! După calendar. Dar cine a ieșit azi pe afară să-și facă plimbarea obligatorie în perioada post-arest la domiciliu a avut o altă părere.

O ploaie sâcâitoare a murat pe oricine nu era dotat cu cizme de cauciuc și umbrelă zdravănă. Vremea a semănat cu un final de octombrie.

Sigur că apa venită de sus este binevenită agricultorilor sau chiar și celor ce au trei glastre de mușcate la balcon. Unii se bucură, alții mai bombăne contrariați despre un astfel de iunie ploios, cum nu s-a văzut de mult.

Primăria Timișoarei a făcut un cadou locuitorilor din jurul parcului din zona Dacia. S-a muncit mult, unii se hazardează să spună că și bine. Timp va verifica afirmațiile. Fântâna arteziană din zonă a fost „înfrumusețată” cu jocuri de ape ca în grădinile de la Versailles.

Adică tâșnesc mai tare sau ușor după o regulă secretă. Câțiva jucători de șah ce își fac veacul pe băncile din jur aveau diverse opinii: „E o treabă bună!” „Ba e inutilă.

Ce avea fântâna veche? Era cam la fel. Dar ar fi trebuit curățată!” „ Parcă asta la anul, dacă nu o mai curăță nimeni, nu va arăta la fel?” „Băi, voi ce știți? Am auzit că piatra asta albă e ce a rămas de la fațada teatrului. O fi adevărat?… Nu cred!” A întrebat un nene cu bască.

Își dă singur un răspuns. Colegii lui aveau treabă cu ronțăitul de semințe. „Da` dacă ar fi curs bere, nu era mai bine? ” vine iar o întrebare de la un ortac ceva mai tânăr ce avea la îndemână un pet micut, verde, aproape gol.

De data asta răspunsul vine promt. „ NU! Că se îmbată porumbeii !” Și mai vin și golumbii ăia din centru. Las că ei au de băut de la „Pești” Ploaia continuă cu insistență mocănească. Majoritatea jucătorilor pensionari se retrag pe la casele lor.

Rămân doar patru mai insistenți ce sfidează vremea rea și continuă o partidă de „66”. Unul din ei, ce purta fălos un trening al unui mare club de fotbal european, primit de la nepoți din Germania, remarcă hârdâind de răcoarea amiezii: „ Ce bine că mai răcorește aerul arteziana primăriei. Vine apă de sus, vine de jos. Las că-i bine! Oare în iulie pe caniculă mai dau apă? Sau până atunci se termină?”

Secvența absurdă se încheie când se retrag și cărțașii. Dar ultima întrebare rămâne. Oare de ce pe o ploaie destul de deasă și rece apa curge la arteziană ca la marile castele franceze de pe Loara când curg valurile de turiști cu aparatele de filmat la gât. Ce aer împrospătează fântâna, ce răcorește?

„Nea G…, vezi să nu uiți că mâine tu dai semințele” se mai aude un strigăt de final ce urmărește grupul ce se retrage la ciorba de prânz. „Da! Bag la pariuri și dacă-mi rămâne ceva iau două pungi!” vine ca un ecou din depărtare răspunsul așteptat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

181 pacienți s-au prezentat în urgență în prima zi de Crăciun la Spitalul Județean Timișoara

În prima zi de Crăciun, Serviciul de Urgență al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a înregistrat o activitate intensă, specifică sărbătorilor...

Undă verde pentru regenerarea urbană a zonei Piața Traian din Timișoara. Peste 14 milioane de euro, fonduri nerambursabile, vor fi investiți în proiect

Cartierul istoric Fabric din Timișoara se va transforma radical în următorii ani, în urma unei investiții ample, realizate cu ajutorul Programului Regional Vest. Patru...

Citește și :