După 27 de ani de la evenimentele din 1989, preţul la cereale în judeţul Timiş se stabileşte aleatoriu şi speculativ şi, de obicei, fermierul pierde, fiind înşelat sau forţat de samsari sau de marii dealeri să îşi vândă produsul muncii la o valoare mult mai mică decât cea reală.
O urgenţă a agriculturii: înfiinţarea bursei de cereale!
În această perioadă, fermierii din Timiş vând porumbul la preţuri derizorii cuprinse între 0,42 lei – 0,55 lei/kg, iar grâul cu până la 0,60 de lei/kg. Un agricultor nu poate cheltui pe un ha de porumb sub 3.500 de lei, dacă se mai adaugă inflaţia şi amortizarea, se ajunge la 4.000 de lei cheltuiala. Acum e extrasezon şi ar trebui să fie vârful de preţ, dar nu e aşa. În 2016 au fost producţii agricole foarte bune, dar în 2017 preţul e mic. Întrebarea este: „Aceste tarife impuse de haosul pieţei de cereale şi de samsari acoperă cheltuiala fermierului?”
Samson Popescu, directorul fermei Semisland din Cărpiniş, judeţul Timiş, explică: „Dacă vând cu 0,42 lei, nu îmi acopăr cheltuielile! Nu e posibil asta. La o producţie medie de 5 tone la ha ar trebui să îţi acoperi cheltuielile şi să coste 150 -180 de euro tona, iar kilogramul 0,70 -0,75 lei. Acesta ar trebui să fie preţul real şi acoperitor să îi permită fermierului să poată merge mai departe în 2018. De aceea este nevoie de bursa de cereale, fiindcă acolo se stabileşte preţul real. E normal ca la bursa din Paris să fie 160 -180 euro tona de porumb, iar aici să fie 100 – 110 euro? Nu e normal, fiindcă diferenţa este enormă şi aici pierde bietul agricultor român, care munceşte de îşi dă duhul pe câmp!”.
De ce s-a ajuns ca după mai mult de un sfert de secol să nu existe o piaţă a cerealelor care să vină în sprijinul fermierului? Prof. dr. Doru Petanec, directorul Direcţiei Judeţene Agricole Timiş, vine cu argumente: „Este o altă anomalie a agriculturii din România, pe care numai bursa cerealelor o poate rezolva. Ministerul Agriculturii şi Camera de Comerţ şi Industrie şi Agricultură pot să dea naştere acestui copil al lor, în parteneriat, care să se numească Bursa de cereale sau a produselor agroalimentare din România. Atunci, dacă vrei să vezi preţul exact al cărnii, al slăninii sau al salamului, te duci la secţiunea carmangerie, iar dacă vrei să vezi cât costă boabele de grâu sau de porumb te duci la secţiunea cereale”.
O dovadă a anomaliei pieţei de cereale este şi faptul că, de cele mai multe ori, în Banat, este un preţ la grâu sau la porumb, iar în Oltenia sau Moldova, alt preţ, iar bursele din Paris sau din portul Constanţa nu sunt relevante pentru realitatea de aici.
„Este nevoie de o bursă a cerealelor, aici, în România, fiindcă numai aşa se vor şti cotaţiile exacte ale preţului grâului, porumbului şi florii soarelui. Atunci vom cunoaşte cu precizie care este stocul aici la noi, cât s-a vândut şi cât a rămas, pentru a fixa un preţ corect, în orice minut şi în funcţie de calitate. Acum, nici nu poţi să dai un preţ normal. Totul e prea subiectiv. Un fermier pune un tarif, altul alt tarif. Agricultorul este constrâns de împrejurări să vândă. Singura care fixează preţul în funcţie de realitatea zilei este bursa de cereale. Aceasta ar fi cel mai bun ajutor pentru agricultorul român, care şi aşa munceşte din greu şi nu prea câştigă. Atunci se vor putea face şi prognoze, iar omul va şti dacă e convenabil să vândă acum sau să lase mai târziu. Eu cred că înfiinţarea unei burse a cerealelor în ţara noastră este o urgenţă a agriculturii la începutul anului 2017”, spune prof. Petanec.
E nevoie de asocierea agricultorilor
Fermierii susţin că s-a ajuns în această situaţie destul de gravă, fiindcă oamenii nu sunt uniţi. Mulţi se complac în indiferenţă şi nici nu sunt dispuşi să lucreze în echipă. Dacă vrei să faci ceva, trebuie să te organizezi, să te uneşti cu alţii. Numai aşa fermierii pot deveni mai puternici. E nevoie de unirea într-o asociaţie sau cooperativă să te poţi dezvolta. Ca simplu fermier îţi vinzi marfa, o negociezi singur, dar una este când tu vinzi 1.000 de kilograme de grâu în numele tău şi alta când cooperativa vinde 10.000 de tone, în numele a mai multor membri. Preţul poate fi negociat cu mai mult succes în interesul fermierului.
„Nu avem bursa cerealelor, fiindcă eu cred că nu au fost oameni să ia iniţiativa să fie înfiinţată. Ar fi nevoie mare de bursă, iar dacă ar fi aici în Timişoara ar fi un câştig foarte mare nu numai pentru agricultorul bănăţean, ci pentru toţi agricultorii din România”, spune Victor Mârzac, care munceşte 1.200 de ha în Uivar, Timiş.
„Nu avem o bursă de cereale, fiindcă există unele interese locale, în detrimentul lucrătorilor câmpului. Majoritatea exporturilor se fac prin portul Constanţa, unde sunt cu totul alte scopuri, diferite de ale fermierilor români”, este de părere ing. Marius Farcaş, director pe zona de vest a multinaţionalei germane de inputuri în agricultură BASF.
Prin urmare, neexistând o bursă a cerealelor, nu s-a format nici o piaţă a cerealelor. La nivelul ţării se poate crea astfel o piaţă în domeniu unde să nu stăpânească numai companiile mari care cumpără şi exportă. Grav este că lipseşte şi consumul local, care, în acest moment, dacă absoarbe 15% din producţia judeţului Timiş. Aşadar lispeşte veriga cea mai importantă: consumatorii. Neexistând o bursă specială a cerealelor, fermierii nu pot vinde decât la preţul impus de marii dealeri, care evident că profită de micul lucrător. Şi mai grav este că agricultorul nu are spaţii de depozitare şi uscare, mai ales pentru porumb.
„Noi nu avem unde să îl depozităm şi atunci suntem nevoiţi să îl dăm, de obicei, la un preţ derizoriu, care nu ne acoperă munca de un an. Preţul este mic şi abia ne ajunge să ne reluăm producţia, luând credite şi aşteptănd subvenţia pe suprafaţă, care şi aceea vine cu mare întârziere. Cei care ne cumpără cerealele profită de lipsa unei concurenţe reale pe piaţă şi impun preţul care le convine, nu cel real”, este de părere Samson Popescu.
O bursă a cerealelor este necesară şi trebuie luate măsuri urgente de înfiinţare în 2017. Acolo, prin cerere şi ofertă s-ar stabili un preţ real, care să ajute omul să poată merge înainte, să reînceapă producţia. Existând o bursă, atunci agricultorul (vânzătorul) şi cumpărătorul (marile companii) se vor întâlni în cu totul alte condiţii, mult mai favorabile, în funcţie de cerere şi ofertă şi sub protecţia legii.
De ce nu există unitate şi solidaritate între fermieri? Samson Popescu spune: „Pentru fermierii mai vechi există mentalitatea că o cooperativă agricolă este acelaşi lucru cu vechile CAP-uri comuniste. Rezultatul este evident. Există unele asociaţii şi cooperative, dar nu sunt funcţionale. Nu sunt utile agricultorilor, probabil de aceea sunt şi reticenţi şi evită să se înscrie. O cooperativă este foarte utilă, fiindcă atunci fermierii au putere de decizie mai mare şi se pot impune marilor companii atunci când cumpără inputuri, dar şi atunci când îşi vând producţia. Agricultorii sunt speriaţi de ideea de cooperativă şi atunci fiecare îşi vede de treaba lui şi nu urmează forme de asociere”.
Ce e de făcut?
„Ca să avem o bursă de cereale în Românie este nevoie ca autorităţile să ia primele măsuri în acest sens, pentru că, existând această bursă, şi producătorii noştri de cereale ar fi atunci protejaţi de interesele celor din afara graniţelor”, spune Marius Farcaş.
Ministerul Agriculturii a încercat să îi stimuleze pe oameni să se unească în asociaţii şi cooperative. A dat unele fonduri în acest sens. Rezultatul? Aproape nul. Fermierii evită asocierea.
„Nu se reuşeşte asocierea. În primul din cauza mentalităţii învechite şi a faptului că trăim într-o ţară în care hoţia şi minciuna, după cum vedem cu toţii, au acaparat conştiinţele, iar oamenii nu mai au încredere mai în nimic. Neexistând încredere, nu se asociază. Atunci rămânem la cheremul samsarilor, care profită. Nici guvernul nu intervine în ecuaţie, fiindcă ar putea să ajute în acest sens. Fermierii muncesc de dimineaţa până seara pe câmp şi se trezesc la sfârşitul anului când trag linie văd că nu prea au mare lucru, dar mai au speranţa. Ministerul Agriculturii şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură ar putea înfiinţa această bursă a cerealelor foarte necesară. Realitatea o cere. Autorităţile respective trebuie să ia în calcul crearea bursei de cereale în ţara noastră, acum, în 2017, la peste un sfert de secol de la evenimentele din 1989, pentru a veni în ajutorul fermierilor. Este o urgenţă…!!”, îndeamnă Samson Popescu, directorul fermei Semisland din Cărpiniş, Timiş.
Gh. Miron