De ce iubim Timișoara? O asociație crede că orașul nu poate fi iubit fără cunoaștere și demarează un proiect grozav

506

În mișcarea generală de mondializare și de lărgire a orizonturilor cunoașterii peste vecinătățile apropiate se petrece un fenomen ciudat. Tot mai mulți tineri, dar fenomenul nu este specific doar lor, știu din ce în ce mai multe despre lucruri și evenimente de la mii de kilometri de noi, dar nu știu mai nimic despre cotidianul cel mai proxim. Este ușor să citești prin intermediul internetului despre o insulă din mările sudului, dar nu știi cine e vecinul tău de stradă sau de cartier.

Tocmai pentru a contracara astfel de blocaje de cunoaștere, un grup de entuziaști s-a reunit într-o asociație ce are ca scop declarat acela de a-și iubi orașul.

Deschiderea proiectului va avea loc printr-o serie de prezentări susținute de către profesorii Luciana Ianculescu și Ioan Hațegan. Aceste prezentări vor ajuta la descoperirea poveștilor inedite ale personalitaților din Timișoara care au contribuit la dezvoltarea orașului de-a lungul istoriei. Tot cu acest prilej, cei curioși vor afla de ce Timișoara este un „Oraș al Premierelor”.

Programul proiectului „Descoperă Timișoara” cuprinde două seminarii și 4 tururi ghidate ale orașului, având misiunea de a pune în văzul tinerilor și în special al studenților, istoria și poveștile fascinante ale orașului. Programul de desfăsurare a evenimentelor este :

1.Seminar Deschidere: Premierele și personalitățile Orașului Timișoara – Joi, 16 Noiembrie – ora: 19:00 – Locul de întâlnire: Cafeneaua Verde (Piața Libertății) – Invitați: Luciana Ianculescu și Ioan Hațegan.
2.Turul Personalităților – Vineri, 17 Noiembrie – ora: 16:00 – Locul de întâlnire: Opera Națională Română din Piața Victoriei – Ghid: Luciana Ianculescu
3.Turul Revoluției din Timișoara – Sâmbătă, 18 Noiembrie – ora: 11:00 – Locul de întâlnire: Piața Maria la statuia Sfintei Maria – Ghid: Dragoș Vlonga
4.Turul Cartierului Cetate – Duminică, 19 Noiembrie – ora: 11:00 – Locul de întâlnire: Catedrala Mitropolitană Timișoara – Ghid: Dragoș Vlonga
5. Turul Clasic – Luni, 20 Noiembrie – ora: 16:00 – Locul de întâlnire: Curtea interioară a bastionului Maria Therezia – Ghid: Dragoș Vlonga
6.Seminar Închidere – „Dezvoltarea turismului în Timișoara pentru anul 2021” – Marți, 21 noiembrie, ora: 19:00 – Cafeneaua Verde – Ghid: Dragoș Vlonga

„Asociația Iubesc Timișoara a fost concepută ca ONG care să reamintească, prin proiectele ei, De ce iubim Timișoara! Știm că de multe ori se face exces de zel în ceea ce privește ”apărarea” orașului în fața ”invadatorilor” care tulbură apele. Noi suntem de părere că prin proiectele pe care le dezvoltăm creăm o echipă, integrăm persoanele provenite din alte județe și le arătăm că avem atât de multe motive pentru a iubi Timișoara și pentru a face tot ce e mai bun pentru ea.”, crede Silviu Lazăr, membru al asociației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.