Chiar dacă românii se bat cu pumnii în piept cu cine și ce reprezintă Constantin Brâncuși, marele artist face parte dintr-o listă tristă a poporului român cu valorile umane pe care nu le-a apreciat și nu le-a respectat cât timp au fost în viață.
Născut la 19 februarie 1876, în Hobița Gorjului, Constantin Brâncuși s-a stins din viață la Paris, la 16 martie 1957, departe de țara natală, țara în care și-ar fi dorit să-și trăiască ultimele clipe ale vieții.
La începutul anului 1957, Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxă, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.
La 16 martie 1957, Constantin Brâncuși se stinge din viață la ora 2 dimineața, iar la 19 martie este înmormântat la cimitirul Montparnasse din Paris.
Constantin Brâncuși i-a făcut Statului român oferta de a-i lăsa moșternire 200 de lucrări și atelierul său din Paris, Impasse Ronsin nr. 10, spune Wikipedia.
La 7 martie 1951, într-o ședință prezidată de Mihail Sadoveanu, Secțiunea de Știința Limbii, Literatură și Arte a Academiei Române a luat în discuție această propunere.
La ședință au participat George Călinescu, Iorgu Iordan, Camil Petrescu, Alexandru Rosetti, Al. Toma, George Oprescu, Jean Alexandru Steriadi, Victor Eftimiu, Geo Bogza, Alexandru Graur, Ion Jalea, Dumitru S. Panaitescu-Perpessicius și Krikor H. Zambaccian.
Academicienii și intelectualii români au respins oferta lui Brâncuși, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente și astfel atelierul lui Brâncuși a revenit statului francez.
În 1914, Brâncuși a deschis prima expoziție în Statele Unite ale Americii, la Photo Secession Gallery din New York City, care a provocat o enormă senzație.
Colecționarul american John Quin i-a cumpărat mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice.
În același an 1914, ministrul de interne al României a respins proiectul monumentului lui Spiru Haret comandat cu un an înainte.
Brâncuși va păstra lucrarea în atelier și o va intitula Fântâna lui Narcis.
Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.
În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat ca unul din reprezentanții formalismului burghez cosmopolit.
Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa.
Abia în 1964, Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac și fusese foarte aproape de a fi fost dărâmat…
