Datorii de un milion de euro la un spital din vestul țării. Disensiuni între primar și managerul spitalului

196

Spitalul Municipal din Lugoj are datorii de un milion de euro la medicamente,  alimente şi oxigen, iar furnizorii amenință cu procese dacă nu își primesc banii. Primarul Francisc Boldea îl acuză pe manager că nu știe să administreze fondurile, dar și că unitatea are prea mulți angajați în raport cu gradul de ocupare a paturilor de aproximativ 60 la sută, astfel că banii primiți se duc pe plata salariilor.

“În anul 2018, la spital am dat 3.345.000 de lei și mi-au dat înapoi 1.700.000, adică 50% n-au fost în stare să cheltuiască. Tot pentru spital, în 2019, le-am dat prin buget 400.000 pentru materiale, le-am mai rectificat în iulie, dar ei n-au plătit ceea ce trebuiau să plătească ci i-au folosit în altă parte. În total, 623.210, pe toți i-au cheltuit dar n-au plătit nimic din ceea ce au. La investiții, pe anul acesta conform bugetului le-am dat 3.400.000. Până la această dată, din 3.400.000 pe investiții, în bătaie de joc au cheltuit 224.951”, spune Francisc Boldea.

În replică, managerul Erwin Floroni spune că, potrivit legii, banii de investiții nu pot fi cheltuiți pentru plățile de funcționare, adică inclusiv pentru cheltuielile cu mâncarea și medicamentele. Ca urmare, deși la investiții rămân bani, pentru că există proiecte în lucru, dar nefinalizate, aceștia nu pot fi folosiți pentru funcționare, unde primăria alocă prea puține fonduri. În plus, Floroni spune că numărul angajaților este stabilit la Ministerul Sănătății, și nu pe plan local.

“Numărul de angajați nu se stabilește în funcție de gradul de ocupare a paturilor. E cea mai mare aberație posibilă auzită vreodată. Numărul de angajați se stabilește după numărul de paturi din spital nu după rata de ocupare, pentru că poți în luna iulie să ai 30% ocuparea paturilor și în ianuarie februarie să ai 100% ocuparea paturilor. De aia îți dă o medie de 60% pe an, pentru că se ia pe an nu pe lună. Nu eu stabilesc cât trebuie să fie la patul pacientului, câți asistenți, câți doctori, asta nu stabilește managerul. Noi suntem oricum sub normare”, spune Erwin Floroni.

sursa – radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.