Data la care se semnează contractul pentru centura Timișoarei

169

Finalul de an de apropie și prinde Timișoara tot fără centură ocolitoare completă. Însă CNAIR ne dă o veste bună! Șefii de la Drumuri spun că vor semna contractul pentru construirea variantei de ocolire îniante de Crăciun.

La finalul lunii noiembrie a fost finalizat procesul de contestare a licitației pentru desemnarea unui constructor, așa că proiectul are undă verde. Însă contractul nu este semnat încă. Potrivit unor surse din CNAIR, acest lucru se va întâmpla în 19 decembrie.

Constructorul, Tirrena Scavi, are la dispoziție 6 luni pentru a întocmi proiectul tehnic și 2 ani pentru a finaliza cei peste 25 de kilometri ai variantei de ocolire. Costul centurii se ridică la 320 de milioane de lei și o parte din bani au fost alocați deja în bugetul CNAIR pentru investiție.

Pentru centură este nevoie de exproprieri, acestea fiind în curs. La finalul lunii noiembrie au început măsurătorile cadastrale pe care le face o firmă contractată de CNAIR. În maximum 2 luni, actele trebuie finalizate, spun cei de la Drumuri. Apoi, Guvernul trebuie să emită o hotărâre pentru ca plățile să fie făcute, urmând ca mai apoi constructorul să preia amplasamentul și să înceapă lucrul. Sunt 550 de parcele necesare implementării proiectului și fiecare proprietar va primi o sumă de bani pentru că renunță la teren.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.