“Doctoratul l-am făcut la Bucureşti, iar domnul academician Staicu mi-a zis aşa: <Sunt 31 de candidaţi pe 3 locuri. Va fi o luptă>. Şi m-am luptat. Am luat concursul cu 8,75”, a povestit în timpul discursului său profesorul emerit doctor, Ioan Borcean, la împlinirea nobilei vârste de 80 de ani. Distinsul profesor și-a mai amintit despre copilărie şi despre dăruirea dumnealui pentru agricultură, oferind publicului şi fotografii din arhiva personală. A ţinut la tot pasul să mulţumească tuturor celor care au trudit alături de dânsul, celor pe care i-a întâlnit, şi nu în ultimul rând, studenţilor dumnealui din întreaga carieră. Profesorul doctor, Ioan Borcean, este cadru didactic al disciplinelor “Fitotehnie” şi “Condiţionare şi păstrare a produselor agricole” din cadrul Facultăţii de Agricultură, încă din 1986.

Vineri, 27 octombrie, a avut loc simpozionul aniversar intitulat “Ioan Borcean – o viaţă în slujba învăţământului agronomic”, susţinut la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, “Regele Mihai I al României” din Timişoara, începând cu orele 11.00.

Evenimentul s-a desfăşurat în Aula Magna “Iulian Drăcea” a universităţii unde au participat aproape 70 de oaspeţi speciali printre care: domnul rector şi domnul decan ai universităţii agronomice, domnii rectori şi domnii decani invitaţi, cadre didactice ale disciplinei Fitotehnie a Facultăţii de Agricultură, întregul corp profesoral al universităţii, precum şi alţi invitaţi onoranţi.

“Rapsodia Română” de George Enescu şi cântecul academic „Gaudeamus igitur” au deschis evenimentul, urmate de cuvântul purtătoarei de cuvânt a universităţii, doamna lector univ. dr. Cristina Tulbure: “Celebrăm astăzi împlinirea a opt decenii de viaţă de către unul dintre cei mai distinşi dascăli ai universităţii noastre (…)”.

“M-am născut în ultima zi a lunii lui Brumărel în anul 1937 în oraşul Steierdorf (limba germană), Anina (limba română, judeţul Caraş-Severin), un oraş cuminte (…)”, a povestit emoționat profesorul Ioan Borcean.

Fotografiile din arhiva dânsului au fost atent justificate pentru alegerea lor. Imaginile aparţineau anilor 1942, 1944 sau 1946, începând cu grădiniţa şi şcoala primară. “De ce m-am oprit la o poză de la grădiniţă la 80 de ani? Pentru că asta se întâmpla în plin război, când oamenii mureau pe front. Iar acolo era o domnişoară (…) care ne învăţa să cântăm, să recităm, să dansăm la sfârşit de săptămână vals şi tango şi să ducem acasă zâmbet printre oamenii încruntaţi care primeau veştile de pe front.

Clasele 1-7 le-am urmat în oraşul Oraviţa. Dragalina (Liceul Teoretic “General Dragalina”, jud. Caraş-Severin). Am beneficiat de dascăli minunaţi, oameni care şi-au respectat întru totul matematic datoria. Au fost mari dificultăţi. Planul Marshall s-a aplicat în totalitate. În fiecare zi, în clasă fiecare primeam câte un pahar de lapte praf şi o linguriţă cu ulei de peşte”.

Perioada de student, de facultate sau practică a fost înfloritoare şi sârguincioasă. “Toţi au năvălit spre facultăţi. 11 pe un loc ne-am prezentat la admitere la facultatea de Agricultură din Timişoara. Am început facultatea 180, am terminat-o cu 87 (n.r. candidaţi). Facultatea era la 10 ani de la înfiinţare. Studenţii de atunci, nu ca cei de azi, Iertare!, lucram în ferma facultăţii ca să ne producem legume şi alimente pentru cantină.

La terminarea facultăţii practica din anul V era o practică de 10 luni (…) şi majoritatea am fost repartizaţi prin unităţi fără ingineri. M-am trezit în Berzovia (cale ferată dintre Timişoara – Oraviţa – Reşiţa) cu 1800 de hectare (…). Noaptea am învăţat ce trebuie să fac a doua zi”.

“În facultate m-am întrebat, când am făcut disciplina de construcţii, <Pentru ce îmi trebuie şi asta?>. Şi mi-a trebuit (…)”.

Domnul profesor este vizibil emoţionat la aducerea aminte a dascălului său, domnul Staicu (1905-1989). “La terminarea practicii (…) în perioada aceea am efectuat proiectul de diplomă sub comanda celui mai iubit om, celui mai drag dascăl al meu la care nu se înghesuia prea multă lume să îşi ia proiectul de diplomă din cauza severităţii cunoscute, academicianul, membru corespondent al Academiei, doctorul (…) Irimie Staicu.

(În practică) A venit în control. L-am aşteptat în gară. Din gară am mers cu el pe câmp, nici apă nu mi-a trebuit. M-a întrebat: <Ce buruiană e aia? Ce buruiană e aia?> Pe unele le ştiam, pe altele nu (…). Acesta a fost un moment hotărâtor din viaţa mea”.

Interesant este cum a profitat de un anunţ de la Facultatea de Agricultură cum că ar fi un post liber de asistent: “Atunci nu puteai să intri în învăţământ dacă nu aveai cinci ani de activitate în producţie (…). Am câştigat concursul (…)”.

Profesorul emerit Ioan Borcean, a povestit celor prezenți parcursul său profesional, începând cu postul său la disciplina “Agrotehnică şi tehnică experimentală”, post ocupat la sfatul dascălului său, Irimie Staicu.