Dansul pe verticală noua atracție culturală a orașului FOTO – VIDEO

88

Joi seara, cine a avut curiozitatea de a se afla în centrul orașului (în Piața Victoriei) a avut parte de o expoeriență mult iesită din banalul cotidian. Un întreg spectacol teatral desfășurat în aer. Parcă planeitatea unei scene clasic din scândură nu le mai ajunge, astfel că actorii au urcat în cer.

Sigur, nu cu propriile aripi, ci cu tehnologia oferită de o macara. Dar senzația de zbor a fost la fel de puternică de parcă însuși Icar cel actualizat ar fi decolat din public ca să evolueze în aer.

Actori – zburători suspendați de brațul unei macarale uriașe, la zeci de metri deasupra Pieței Victoriei, actori – acrobați dansând vertical pe ziduri rotitoare, sau iluminând platoul din fața Teatrului Național cu ample efecte pirotehnice și iluzii optice, dar, înainte de toate, actori spunând povești, transformând imposibilul în posibil și imaginația în realitate palpabilă. Acesta este profilul secțiunii FEST Outodoor al FEST-FDR2019, eveniment organizat de Teatrul Național din Timișoara, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara în perioada 13 -18 iunie 2019.

Reconfigurată ca festival de toamnă, cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești propune publicului Teatrului Național și, în egală măsură, locuitorilor, turiștilor, sau chiar trecătorilor prin Timișoara un prolog estival – o serie de 6 show-uri spectaculoase în aer liber, în Piața Victoriei, pe platoul din fața teatrului, reunite sub umbrela FEST Outodoor al FEST-FDR2019.

FEST Outdoor al FEST-FDR2019 a debutat, astfel, joi seara, la ora 22, pe platoul din fața Teatrului Național, cu spectacolul Station al cunoscutei companii spaniole de balet aerian Voalá. Roberto Strada, directorul și coregraful companiei, a devenit celebru ca fiind creatorul a numeroase show-uri aeriene organizate de Capitalele Europene ale Culturii, începând cu 1992. Spectacolul Station transformă rutina de zi cu zi într-un basm magic. Un spectacol cu cronici elogioase în presa culturală din Europa și de peste Ocean, Station este o comedie plină de sensibilitate și inedit, al cărei unic decor este cerul și sunetul inconfundabil al bandoneonului. O a doua reprezentație a spectacolului este programată vineri, 14 iunie, de la aceeași oră.

Sâmbătă, 15 iunie și duminică, 16 iunie, tot de la ora 22, în fața Teatrului Național, compania italiană eVenti Verticali revine la Timișoara în cadrul FEST cu un nou spectacol de dans pe verticală – Quadro, în care artiștii vor evolua pe o scenă verticală, la peste 25 de metri înălțime.

În sfârșit, ultimele două reprezentații ale FEST Outdoor al FEST-FDR2019 readuc luni, 17 iunie și marți 18 iunie de la ora 22, în Piața Victoriei o companie poloneză de mare tradiție: Kto Theatre, cu unul dintre cele mai celebre titluri din repertoriul lor: The Fragrance of Time (Parfumul timpului), un spectacol care a călătorit în întreaga lume, cucerind inimile spectatorilor din Brazilia până în Tunisia, din Mexic până în Coreea de Sud cu poveștile sale, apropiate oricărei inimi, indiferent de țară, de vârstă sau statut social.

https://www.facebook.com/banatulazi/videos/872401813134751/

Prin calitatea și adresabilitatea spectacolelor sale, FEST Outdoor al FEST-FDR2019 oferă Timișoarei o săptămână de neuitat și, totodată, o perspectivă de calibru european asupra spectacolului de stradă, în dimensiunea sa unificatoare și pozitivă la nivel civic și social.

Toate reprezentațiile sunt cu participare liberă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.