Dan Bittman a fost invitat la Marius Tucă Show, unde a spus că nu există scenariu roșu în Timișoara, totul fiind „o minciună sinistră, o invenție”.
„Eu cred că sunt primul om liber, slobod la gură. Am venit trist de la Timișoara. Mulți au zis că de ce mă bag în seamă”, a spus Dan Bittman.
„Eu îmi cunosc deja dușmanii: sunt cei care vor să-mi pună pumnul în gură, vor să-mi țină copiii în casă. Eu toată vara am fost printre oameni, sute, mii, oameni cu care m-am pupat, am râs, am glumit.
Este o minciună sinistră. Nu există niciun scenariu roșu în Timișoara. Este o invenție. Nu poți să prevezi că pandemia începe pe 6 octombrie sau mai știu eu când. Nici 30% România nu a fost convinsă să se vaccineze. Începi să-mi spui acum că trebuie să vaccinez și copiii? În fiecare zi îmi dai vești ca să mă obligi să-mi vaccinez copiii?”, a spus Dan Bittman.
„Sunt de acord să merg mâine cu un elicopter SMURD, plătit de mine, să vedem în ce orașe se fac cele 4000 de testări pe cozi. Nu știu unde se fac testările astea. Există COVID, există prieteni în spital, mi-au murit prieteni. Ce s-a întâmplat în doi ani? Nimic”, a declarat Dan Bittman în emisiunea lui Marius Tucă.
sursa – gandul.ro