Acuzaţii înfiorătoare la o creşă din Năvodari. Mai mulţi părinţi spun că îngrijitoarele abuzează verbal şi chiar agresează fizic copiii, iar drept dovadă au adus înregistrări audio. Un părinte a montat un sistem care a surprins discuţiile purtate între angajatele creşei şi cei mici. Oamenii au alertat deja Poliţia care a deschis o anchetă. Atenţie, vă informăm că urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.
Dă pe faţă cu apă din toaletă! Dacă te mai mişti de pe oliţă te bag cu capul în ea! Să stai cu capul, nu cu fundul!
Sunt ţipete, ameninţări şi abuzuri asupra copiilor în vârstă de câţiva ani. Sunete greu de crezut, care vin în sprijinul acuzaţiilor formulate de părinţi împotriva angajatelor de la o creşă din Năvodari.
Numai figuri ai în cap! Fir-ai a naibii de zăpăcită, în ce hal poate să alerge, şi umflatul ăsta se ia după ea.
O înregistrare de o oră în care se aude cum îngrijitoarele îi umilesc pe copii. Unii ar fi fost şi loviţi. Materialul a fost obţinut după ce părinţii ar fi avut câteva bănuieli. Ca să afle adevărul, unul dintre ei a montat un sistem audio în interior.
”Colegii mei fac cercetări şi se fac toate demersurile pentru lămurirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun” – Andreea Munteanu, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Imaginile de pe camerele de supraveghere urmează să fie şi ele verificate. S-au deschis acum mai multe anchete şi au fost alertate şi autorităţile locale, pentru că creşa se află în subordinea Primăriei.