Dacă nu vin migranţi, vin droguri! Zeci de kilograme de cannabis depistate la graniţa cu Serbia

244

Poliţiştii de frontieră nu au mai depistat transfugi care încercau să treacă ilegal graniţa din Serbia, dar au capturat traficaţi de droguri.

Noaptea trecută, poliţiştii de la Frontiera Moraviţa au depistat doi cetăţeni albanezi care au încercat să introducă ilegal în țară, pe la frontiera „verde”, aproximativ 34 kg substanță vegetală.

Unul dintre albanezi venea pe jos pe fâşia verde, a fost depistat, iar agenţii din comuna Moraviţa l-au găsit pe cel de-al doilea în maşină, pe drumul european, aşteptându-l pe cărăuş. Ambii au fost ridicaţi de poliţişti şi duşi la sediu pentru audieri. La percheziţie agenţii au descoperit 50 de pachete care conţineau 34 de kilograme de substanţă vegetală mărunțită, presupusă a fi canabis.

Cei doi bărbați au fost duși la sediul Poliţiei de Frontieră, ocazie cu care s-a stabilit că sunt cetăţeni albanezi, în vârstă de 37, respectiv 24 ani.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat, introducerea sau scoaterea din țară precum și exportul ori importul de droguri de risc, fără drept, complicitate la introducerea sau scoaterea din țară precum și exportul ori importul de droguri de risc, fără drept, contrabandă calificată, precum și complicitate la contrabandă calificată.

Cei doi cetăţeni albanezi au fost prezentaţi procurorului D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, pe numele unuia dintre ei fiind emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi (n.r. joi)să fie prezentat judecătorului din cadrul Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.